Dezvrăjirea românilor în raport cu Uniunea Europeană

Euro_coins_2

Articol de Asist. Univ. Dr. Flavia Durach

Cel mai recent sondaj de opinie privind percepția cetățenilor despre Uniunea Europeană și Parlamentul European arată că numai 48% dintre români consideră că apartenenţa la UE este un lucru bun, comparativ cu 57% media europeană. Rezultatul a atras atenția mass-media și a (re)lansat în sfera publică teme legate de atitudinile publice față de UE. Până acum, știrile pe acest subiect se limitau la a menționa lapidar ca românii au de „X” ori mai multă încredere în UE decât media la nivel european. În cele ce urmează, vom argumenta că românii trec printr-un proces de demistificare a imaginii UE și vom analiza câteva posibile cauze ce determină acest proces.

 

  1. Opinia publică față de UE în România anului 2017: nici prea bine, nici prea rău

Pentru a evalua atitudinile românilor față de UE în prezent, vom face referire la două sondaje: Eurobarometrul 87, comandat de Comisia Europeană, și Parlametrul 2017, comandat de Parlamentul European (cel din urmă fiind sondajul pe care l-am menționat în introducerea acestui articol).

Eurobarometrul Standard 87 (primăvara 2017) indică, la nivelul tuturor statelor membre, îmbunătățiri ale percepțiilor privind starea economiei UE, imaginii UE, încrederii în instituțiile politice și optimismului față de viitor. În cazul României, aceasta se plasează încă într-o zonă de euroentuziasm: 57% dintre români au încredere în UE (față de media europeană de 42%). Încrederea în instituțiile naționale este, în schimb, mult mai scăzută: 33% încredere în guvern și 27% încredere în parlament. Pentru unul din doi români, UE are o imagine pozitivă (51%, față de media europeană de 40%). Mai mult decât atât, 51% dintre respondenți consideră că UE se îndreaptă în direcția bună, în timp ce 54% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Doar 35% dintre români simt că țara lor ar avea un viitor mai bun în afara UE. La nivelul aspectelor de îmbunătățit, majoritatea (68%) este de părere că UE trebuie să formuleze un răspuns mai clar la nivel global (față de 81% media europeană). Cu toate acestea trebuie să ne îndreptăm cât de fundamentate sunt percepțiile privind afacerile europene, atât timp cât 44% dintre români nu discută niciodată despre subiecte europene, iar 55% simt că vocea lor nu contează în UE.

Intrigante sunt însă rezultatele Parlametrului 2017. Acestea arată că 61% dintre români (-3% faţă de octombrie 2016), consideră că România a beneficiat de statutul de membră UE, principalul avantaj fiind accesul la noi oportunități profesionale (46%). Paradoxal, în ciuda acestei percepții, doar 48% consideră apartenenţa la UE ca fiind un lucru bun. Cu alte cuvinte, dacă sunt invitați să se gândească pragmatic la beneficii, românii sunt conștienți că acestea există; dacă sunt rugați să evalueze situația în ansamblu, respondenții se arată mai degrabă sceptici.

 

  1. Sondajele demonstrează consolidarea unor tendințe la nivel național, regional și european vechi de o decadă

Scăderea graduală a sprijinului acordat Uniunii Europene în România și în celelalte state membre se înscrie într-o tendință mai largă și durabilă în timp, accentuate în principal, dar nu numai, de către criza economică. Cu toate acestea, fenomenul nu ar trebui tratat în mod unitar. Există dovezi empirice care atestă că atitudinile față de integrarea europeană îmbracă forme foarte diferite în funcție de specificul regional; nici euroscepticismul, nici euroentuziasmul nu au chipuri identice în toate statele membre, ci depind de contextul social și cultural (Otjes & Katsanidou, 2017). Cercetări anterioare (Durach, 2016), realizate pornind de la datele furnizate de eurobarometrele din perioada 2007-2014, arată că încrederea în UE a scăzut sistematic la nivelul statelor membre. Dacă grupăm statele în funcție de particularitățile regionale, spațiul geografic în care se află și vulnerabilitatea în fața crizei economice în trei grupe (nordice, sudice și din Europa Centrală și de Est- ECE), putem constata o serie de particularități care aseamănă statele din interiorul grupului, dar diferențiază clusterele între ele.

grafic 1

Grafic 1. Încrederea în UE. Sursa: Durach, Flavia (2016). Public Opinion towards the EU. Triumphalism, Euroscepticism or Banal Representations?. Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing

 

De exemplu, încrederea în UE s-a prăbușit sub influența crizei economice în toate cele trei grupuri de țări, însă magnitudinea acestei prăbușiri a diferit semnificativ de la zonă la zonă (Grafic 1). Media încrederii în UE (linia albastră) în 2014 este cu 20 de puncte procentuale mai scăzută decât în 2007. La nivelul diferențelor regionale, observăm că încrederea în UE s-a prăbușit cel mai accentuat în statele debitoare din sudul Europei (linia verde, – 30 puncte procentuale), urmate de în statele creditoare din nord (linia roșie, -16 puncte procentuale). Cele mai scăzute niveluri ale încrederii s-au înregistrat, pentru toate grupurile de state, în anii de vârf ai efectelor crizei (perioada 2011-2013). Deși circumscrise trendului descrescător, statele din Europa Centrală și de Est (linia mov) rămân cele mai entuziaste pe toată perioada analizată.

grafic 2

Grafic 2. Încrederea în UE vs. încrederea în instituțiile europene (rezultate medii europene). Sursa: Durach, Flavia (2016). Public Opinion towards the EU. Triumphalism, Euroscepticism or Banal Representations?. Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing

 

Ținând cont de conexiunile existente între nivelurile național și supranațional de guvernare, este important să urmărim care este raportul dintre încrederea în UE și încrederea în instituțiile naționale (Grafic 2). Remarcăm că, în general, UE se bucură de o mai mare încredere decât instituțiile naționale (linia verde, comparativ cu liniile albastră și roșie). Vom adăuga, chiar dacă nu este surprins în graficul de mai sus, faptul că statele din sudul Europei, adânc lovite de criza datoriilor suverane, înregistrează cea mai scăzută încredere în guvernele proprii, urmate însă îndeaproape de state ECE, unde experiența regimurilor totalitare și a tranziției dificile au dus la o neîncredere generalizată în liderii naționali.

În ansamblu, opinia publică în statele ECE pare să fi fost afectată într-o mai mică măsură de criza economică. În 2007, încrederea în UE se situa cu mult deasupra mediei europene; mai mult decât atât, capitalul de încredere al UE comparativ cu cel al instituțiilor naționale era imens (o diferență de -37 puncte procentuale). Spre deosebire de statele din sudul Europei, unde încrederea s-a prăbușit brusc, țările din ECE si-au păstrat supremația în topul încrederii în UE, chiar dacă urmând o tendința descrescătoare de la nivelul întregii Uniuni. Ceea ce particularizează mai degrabă această regiune este neîncrederea în instituțiile naționale, în contrast marcant cu încrederea în UE. În plus, statele CEE își recapătă cel mai rapid optimismul față de viitor. Răspunsurile pozitive la întrebarea „Considerați că în UE lucrurile merg într-o direcție bună sau greșită?” în 2014 față de 2007 înregistrează o creștere notabilă, de 10 puncte procentuale (și semnificativ peste media UE) (Grafic 3, linia mov).

grafic 3

Grafic 3.UE merge în direcția bună. Sursa: Durach, Flavia (2016). Public Opinion towards the EU. Triumphalism, Euroscepticism or Banal Representations?. Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing

 

  1. Cazul României: nu neapărat euroscepticism, cât demontarea unui mit

În perioada pre-aderare, UE s-a bucurat de un capital imens de încredere în România (Linden & Pohlman, 2003). Pentru aceasta, aderarea la UE reprezenta o șansă istorică de reunificare cu Occidentul și de progres democratic, economic și social. Descreșterea graduală (dar nu radicală) a încrederii în UE s-a produs sub imperiul mai multor factori, unii dintre ei comuni la nivelul întregii Uniuni, alții specifici statelor ex-comuniste din Europa Centrală și de Est, iar alții caracteristici pentru România. Împreună, acești factori duc la demontarea mitului UE ca salvator absolut, la „banalizarea” (în sensul de obișnuință cotidiană) calității de stat membru și sugerează o opinie publică mai matură, chiar dacă nu neapărat pronunțat eurosceptică.

Dintre factorii responsabili pentru scăderea euroentuziasmului frecvent întâlniți la nivelul statelor membre în general, notăm temperarea entuziasmului noului-venit. Pe măsură ce iau contact cu realitatea calității de membru cu drepturi depline, cetățenii conștientizează mai bine echilibrul dintre drepturi și obligații, precum și eventualele disfuncționalități în relația cu UE. De aceea, o scădere a euroentuziasmului este relativ frecvent întâlnită la câțiva ani după aderare.

De asemenea, o parte generoasă a literaturii dedicate euroscepticismușlui arată cât de importanți sunt factorii economici în orientarea atitudinilor față de UE. Aceasta este o organizație supranațională care se legitimează în primul rând prin intermediul rezultatelor practice. Când bunăstarea economică scade, încrederea în UE va scădea și ea, după cum demonstrează și rezultatele sondajelor de opinie evocate la punctul 2. În contextul crizei economice, euroscepticismul a trecut de la un fenomen marginal, la unul mainstream (Brack & Startin, 2015, Nicoli, 2016). Mai mult decât atât, măsurile de austeritate impuse de troika financiară au indus populației din statele afectate de aceste condiții dure percepția țara lor este văduvită de suveranitate. În acest sens, cercetări recente arată că sentimentul că UE reprezintă o amenințare pentru identitatea națională a dus la amplificarea euroscpeticimului în perioada 2007-2010 (Serrichio et al., 2012).

După cum anticipam anterior, există și o categorie de factori specifici statelor Europei Centrale și de Est. În literatură este evocat ca factor diferențiator trecutul comunist al acestor state, urmat de tranziția către economia de piață și marcat de eforturile de îndeplinire a criteriilor de aderare la UE (Tucker, et al. 2002, Herzog & Tucker, 2009, Loveless, 2010). Concret, cetățenii care nu s-au putut adapta eficient (perdanții tranziției) vor tinde să fie mai eurosceptici. În plus, contează și măsura în care fiecare individ sprijină valorile democratice și piața liberă, ambele intrinseci apartenenței la UE.

Nu în ultimul rând, atitudinile eurosceptice sunt alimentate de atitudinile privind migrația și de factorii culturali (unii indivizi percep calitatea de stat membru UE ca un factor de subminare a identității naționale).

În încheiere, vom sublinia câteva aspecte care particularizează atitudinile față de UE în România și care explică tendințele recente. În primul rând, UE a reprezentat mult timp colacul de salvare al României, atât din punct de vedere economic, cât și în vederea garantării libertății, democrației și chiar securității în raport cu vecinii estici (în principal, Rusia). Pe fondul unei dezamăgiri permanente față de liderii politici naționali, încrederea în UE și instituțiile sale se plasa la un nivel ridicat. Este posibil ca acest tip de relație de inversă proporționalitate să se fi epuizat, ceea ce ne-ar apropia mai mult de specificul opiniei publice din statele occidentale, unde dezamăgirile la nivel național se revarsă prin asociere la nivelul supranațional (așa-numitul „spill-over effect”). Semnificative sunt întârzierile în recuperarea decalajelor față de alte state, care au dus la percepția că fructificăm prea puține beneficii ale statutului de membru. Să reținem că 69% dintre români consideră că situația economiei naționale este rea, în timp ce doar 27% sunt de aceeași părere în ceea ce privește economia UE. La percepțiile negative privind starea economiei se adaugă cele despre piața muncii: 74% dintre români sunt de părere că țara noastră are o reală problemă cu șomajul.

Scepticimul românilor privind beneficiile statutului de membru a crescut și sub presiunea altor factori. Unul dintre aceștia îl reprezintă erodarea aurei de infailibilitate a UE în România prin seria de crize succesive la nivel european. Acestea au condus la introducerea graduală subiectelor europene neplăcute pe agenda publică – o mediatizare a situațiilor de criză care a demontat euroentuziasmul naiv, neinformat, al românilor. Nu în ultimul rând, este posibil ca cetățenii să perceapă neplăcut clivajul dintre vest si est, statutul periferic pe care îl jucăm. Astfel, 55% dintre români consideră că vocea lor nu contează în UE. Pentru comparație, media europeană este de 52%; 33% dintre germani, 49% dintre francezi și 85% dintre greci cred același lucru. Pe acest subiect, cercetătorii menționează că asimetria relațiilor dintre UE și noii membri din CEE s-au manifestat prin: impunerea calendarului de aderare, condiționarea aderării de implementarea „după tipic” a reformelor politice și economice, și negocierea intereselor naționale (Pisciotta, 2016). Deși nu este cazul liderilor politici români, alți lideri est-europeni au lansat acuze conform cărora integrarea regiunii în UE a fost orchestrată pentru a servi intereselor marilor puteri europene. Este posibil ca în absența unor beneficii durabile la 10 ani de la aderare, această percepție să se sedimenteze și în România.

Evoluțiile din ultima decadă, accentuate în ultimii 5-7 ani, ne îndreptățesc să afirmăm că opinia publică din România traversează un proces de dezvrăjire în raport cu Uniunea Europeană. Chiar dacă statisticile indică un oarecare reviriment al euroentuziasmului, nu putem vorbi de revenirea la nivelurile de încredere din momentul aderării. Demontarea mitului salvatorului nu ar trebui, în opinia noastră, să fie un motiv de îngrijorare în sine. Este semnul unei maturizări a opiniei publice în urma experiențelor mai mult sau mai puțin fericite din perioada post-aderare. Demitizarea UE conduce la o mai bună relaționare politică cu organismele central-europene și tratarea cu realism a negocierilor inter- și intra-insitituționale. Mai mult decât atât, ne înscrie în noul specific al atitudinilor față de UE din ECE, unde modul de funcționare și performanțele UE sunt disecate și criticate fățiș (și să nu uităm că în ultimul eurobarometru cehii sunt cei care au cea mai puțină încredere în UE din toate statele membre). Cu toate acestea, prin amplasarea geografică și nu numai, România nu are multe opțiuni și nici o plasă de siguranță. De aceea, ceea ce ar trebui să fie o prioritate acum este o mai eficientă și complexă fructificare a calității de stat membru, dincolo de mult-discutata absorbție a fondurilor europene. Faptul că mai puțin de jumătate din români au ajuns să considere apartenența la UE un lucru bun pentru țara lor este un semnal de alarmă în acest sens. Ce am făcut greșit până acum? Ce putem face pe viitor? Cum ne pregătim pentru reconfigurarea relațiilor dintre statele membre după Brexit? Acestea sunt întrebările zilei de astăzi, dar și de mâine.


Brack, N., & Startin, N. (2015). Introduction: Euroscepticism, from the margins to the mainstream. International Political Science Review, 36(3), 239-249.

Durach, F. (2016). Public Opinion towards the EU. Triumphalism, Euroscepticism or Banal Representations?. Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing

Herzog, A. & Tucker, J. A. (2009). The dynamics of support: the winners–losers gap in attitudes toward EU membership in post-communist countries. In European Political Science Review, Volume 2, Issue 02, pp. 235 – 267.

Linden, R., & Pohlman, L. (2003). Now you see it, now you don’t: Anti-eu politics in central and southeast Europe. Journal of European Integration, 25(4), 311-334.

Loveless, M. (2010). Agreeing in Principle: Utilitarianism and Economic Values as Support for the European Union in Central and Eastern Europe. In Journal of Common Market Studies, Volume 48, Number 4, pp. 1083–1106.

Nicoli, F. (2017). Hard-line euroscepticism and the eurocrisis: Evidence from a panel study of 108 elections across europe: Hard-line euroscepticism and the crisis. JCMS: Journal of Common Market Studies, 55(2), 312-331.

Otjes, S., & Katsanidou, A. (2016). Beyond kriesiland: EU integration as a super issue after the eurocrisis. European Journal of Political Research, 301-219.

Pisciotta, B. (2016). The center-periphery cleavage revisited: East and central Europe from postcommunism to euroscepticism. Nationalism and Ethnic Politics, 22(2), 193-219.

Serricchio, F., Tsakatika, M., & Quaglia, L. (2013). Euroscepticism and the global financial crisis. JCMS: Journal of Common Market Studies, 51(1), 51-64.

Tucker, J., Pacek, A. & Berinsky, A. (2002). Transitional Winners and Losers: Attitudes toward EU Membership in Post-Communist Countries. In American Journal of Political Science, Vol. 46, No 3, pp. 557-571.

About the Author