China în epoca „New Normal” și după…

Articol de Loredana Radu

China a intrat în epoca „noii normalități” – un nume-umbrelă care semnalează, în esență, o încetinire a propriului ritm de creștere, un ritm macroeconomic foarte alert, condensat, solicitant și – după unii autori – extenuant și greu de susținut.

În perioada 1990-2010, economia Chinei a făcut două salturi majore – ambele anticipând două crize sistemice: pe primul l-a realizat în anii ’90, înainte de izbucnirea crizei asiatice, iar pe cel de-al doilea în anii 2000, în preambulul crizei „globale” care a debutat în 2007. Între cele două salturi, economia chineză s-a confruntat cu tendințe deflaționiste, iar „ratele sale de creștere s-au situat sub potențialul de creștere” (Yao, 2014). Este China o oportunistă care a știut cum să exploateze și, parțial, să alimenteze „baloanele” de consum create în Vest? Și, dacă da, cum beneficiază ea de această poziționare în prezent?

China_imagineFig. 1 – Potențialul de creștere al Chinei/Sursa: Yang Yao. (2014). A New Normal, but with Robust Growth: China’s Growth Prospects in the Next 10 Years.

Potrivit specialiștilor FMI, asistăm la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește structura economiei chineze. Mai precis, vorbim despre trecerea de la o economie bazată pe exporturi, la una bazată pe consum (Barnett, 2013). Indicatorii macroeconomici pot fi înșelători. Consumul – ca valoare raportată la PIB-ul chinez este în scădere, însă referențialul este esențial pentru analiza noastră. Pentru că, în ultimii 10 ani, PIB-ul chinez a crescut cu 10% pe an, în timp ce consumul intern a crescut cu 9% per an. O creștere remarcabilă, care poate plasa China într-o nouă eră – cea a creșterii economice realizată cu resurse interne. Acest fenomen trebuie analizat în context și merită subliniate următoarele aspecte: gospodăriile au un comportament cumpătat – centrat pe economisiri (ceea ce este în asentimentul filosofiei dominante); de asemenea, venitul gospodăriilor chineze este în creștere, dând naștere unei noi clase sociale – pe care noi, în Uniunea Europeană, am asimila-o cu middle class.

Din punct de vedere macroeconomic, „New Normal” ar putea fi înțeleasă ca o tranziție de la o economie dependentă de investitorii săi străini – mega-companiile occidentale atrase de mâna de lucru ieftină și de mediul de business atractiv, proiectat pentru a face multe concesii clienților corporatiși – la una care începe se devină din ce în ce mai autonomă. Din punct de vedere politic, „New Normal” poate însemna și o etapă de asimiliare a beneficiilor dezvoltării, în care China caută soluții la o serie de probleme care s-au acutizat: declinul demografic și corolarul său – diminuarea populației eligibilă pentru muncă, educația, diferențele cutremurătoare dintre rural și urban, mediul greu încercat și inegalitățile socio-economice. Din perspectivă simbolică, „New Normal” înseamnă emergența unui nou standard pentru evaluarea dezvoltării – un standard care se bazează mai mult pe anduranță („specialitate chinezească”) și mai puțin pe „combustia spontană”, care a animat China în ultimii 20 de ani.

China este vestită pentru puterea sa de a se adapta la diferite constrângeri, de a rezista și, cred foarte important, de a-și reitera – uneori cu încăpățânare – vocația sa de great nation. Sintagma „China as a great nation” este pe buzele chinezilor educați – a politicienilor, oamenilor de afaceri și reprezentanților mediului academic deopotrivă. O spun având în minte experiența foarte proaspătă a participării mele la conferința „Social Change and Social Management in China and Poland” – organizată de Academia Poloneză de Științe (Varșovia). De asemenea, elita chineză mai discută și despre afinitățile dintre China și Rusia, întrebându-se (parțial retoric) dacă nu cumva cele două nu sunt soul mates – o întrebare care merită, de altfel, o analiză de sine-stătătoare.

În orice caz, discuțiile pe teme sociale, economice, geo-strategice se poartă la nivel macro. Viitorul aparține macro-temelor, macro-actorilor și macro-deciziilor. Uniunea Europeană nu își poate permite să-și neglijeze vocația de macro-actor, ceea ce înseamnă că nu trebuie să pice în capcana dezintegrării – de facto sau simbolice.

About the Author

Loredana Radu

Loredana Radu este conferențiar universitar doctor la SNSPA București, director al Center for EU Communication Studies și coordonator al masteratului în Managementul proiectelor în limba engleză, precum și autor și co-autor de lucrări științifice.

http://www.eucommunication.eu