Brexit și alegeri anticipate în Marea Britanie: Un thriller bun se cunoaște după punctul culminant

scotland european union

Articol de Asist. Univ. Dr. Flavia Durach

Premierul britanic Theresa May a zguduit scena politică europeană solicitând, în cursul zilei de 18 aprilie, alegeri anticipate. Dând dovadă de sprit ludic, Donald Tusk, președintele Consiliului European, a comentat pe Twitter că, în atare condiții, Brexitul este ca un thriller reușit de Alfred Hitchcock: „Se produce mai întâi cutremurul, apoi se acumulează tensiunea”.  

Mișcarea Theresei May este surprinzătoare din două motive. Întâi și-ntâi, prin caracterul absolut excepțional. În ciuda faptului că, până în 2011, declanșarea de alegeri parlamentare se putea produce oricând, la inițiativa primului ministru și fără acordul legislativului, acest fapt s-a petrecut ultima oară în 1966, în timpul mandatului premierului Harold Wilson. Noua legislație introdusă în 2011 prevede scurgerea unui răstimp de 5 ani între două alegeri parlamentare; cele anticipate pot fi organizate numai cu girul parlamentului. Cu alte cuvinte, premierul sfidează tradiția printr-o mișcare radicală, disperată, chiar. Al doilea motiv pentru care nimeni nu se aștepta la această evoluție sunt chiar declarațiile doamnei May, care de la începutul anului a negat sistematic intenția de a recurge la această măsura pentru rezolvarea tensiunilor politice interne pe tema Brexitului.

În momentul în care scriem aceste rânduri, Parlamentul a aprobat deja dizolvarea sa și organizarea de alegeri anticipate în data de 8 iunie. Reacțiile oficialilor europeni au fost reținute și diplomate. Exceptând comentariul cu care am deschis acest articol, Donald Tusk s-a limitat la a recunoaște ca a purtat o discuție telefonică agreabilă cu Theresa May, iar purtătorul de cuvânt al acestuia a adăugat că planurile pentru Brexit au rămas neschimbate. Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a explicat sec că alegeri au loc peste tot, și că „sprijinim acest fapt, în general”. Iar Guy Verhofstadt, negociatorul șef din partea UE pentru ieșirea Marii Britanii, a descris alegerile ca fiind „o chestiune internă” și „o oportunitate pentru votanți să își exprime voința cu privire la viitoarele relații dintre țara lor și UE”.

În pofida declarațiilor publice măsurate cu grijă, este evident că alegerile nu sunt „doar o chestiune internă”. Necesitatea declanșării lor derivă nemijlocit din problema Brexitului, cutremurul pomenit de Donald Tusk. Succedându-i la putere lui Cameron în urma demisiei acestuia, Theresa May și-a asumat ca mandat principal conducerea negocierilor de ieșire din UE. Acuzând piedici ridicate de opoziție, inclusiv din partea Scoției, dar trecând deliberat sub tăcere tensiunile pe această temă din propriul partid, May a recurs la un gest radical pentru a-și asigura majoritatea parlamentară și calea liberă pentru a-și impune strategia de negociere. În plus, premierul dorește să își asigure o legitimitate autentică, derivată din votul popular – și are toate șansele să reușească, deoarece Partidul Conservator este indicat în toate sondajele ca lider detașat în preferințele populare. Mesajul pe care îl transmit aceste alegeri este unul destul de străveziu: piedicile din calea negocierilor trebuie ridicate cât mai rapid. Theresa May, care și-a asumat sarcina dificilă de a reprezenta interesele Marii Britanii într-un moment crucial,  trebuie să fie lăsată să să o ducă până la capăt fără a-și consuma forțele în gestionarea tensiunilor de la nivel național. Cu toate acestea, este greu să nu interpretăm acest gest ca pe o măsură disperată: deși Brexitul a fost prezentat ca o manieră de recâștigare a controlului, ceea ce a adus până în acest moment este o doză semnificativă de incertitudine. Încercând să își asigure o nouă configurație parlamentală mai confortabilă, Theresa May face de fapt un salt în necunoscut puțin compatibil cu firea sa prudentă, tocmai din dorința de a recâștiga controlul.

De ce afirmăm că este un salt imprudent? Nu neapărat pentru că rezultatul direct ar fi greu de anticipat (deși este posibil să existe și surprize), ci riscant prin consecințele sale indirecte. În primul rând, declanșarea alegerilor anticipate presupune amânarea negocierilor pentru Brexit, în contextul în care ceasul ticăie precipitat – doi ani nu sunt un interval prea generos pentru rezolvarea aspectelor complexe și fără precedent pe care le presupune ieșirea din UE. În al doilea rând, poziția Marii Britanii, care a militat pentru pincipiul „Brexit means hard Brexit” este șubrezită de tensiunile interne. Gestul Theresei May nu face decât să demonstreze că faliile interne cauzate de Brexit sunt suficient de adânci și problematice pentru a lua măsuri de dizolvare a Parlamentului care nu s-au mai întâlnit de 50 de ani! Or, regula de aur a oricărei negocieri internaționale este să transmiți fermitate, printr-o voce unică. Premierul May încearcă acum să reducă la tăcere vocile alternative în chestiunea Brexitului. De asemenea, prin dereglarea ciclului electoral, Theresa May va ajunge să răspundă în fața alegătorilor de-abia în 2022, adică la un interval sănătos de timp de la încheierea negocierilor, interval în care eventualele nemultumiri populare legate de rezultat se pot estompa.

Dorim să încheiem cu un semnal de alarmă. În trei state din „nucleul dur” al UE (the inner circle), și anume Franța, Germania și Marea Britanie, se desfășoară alegeri tensionate, în care temele „europene” sunt mize principale în competiția electorală. Atmosfera la nivel european este viciată, prin urmare, de multiple incertitudini, de falii și tensiuni. În atare condiții, „partajul” ce va surveni în urma „divorțului” dintre Marea Britanie și UE nu debutează în condiții ideale pentru niciuna dintre tabere. Rămâne de văzut dacă rămânem în logica unei negocieri de tip win-win sau dacă, din contră, instabilitatea uneia dintre părți va deveni avantajul competitiv al celeilalte. Thrillerul pe care îl vizionează întreaga Europă nu a ajuns încă la climax.

About the Author