Articol de Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu, Director Convorbiri Europene
Duminica trecută, alegerile prezidențiale din Austria s-au încheiat cu un scor deosebit de strâns: 50,3% dintre voturi pentru Alexander Van der Bellen, candidatul de centru stânga, față de 49,7% pentru Norbert Hofer, reprezentantul extremei drepte. În cazul unui rezultat diferit, am fi avut de-a face cu primul candidat de extremă dreaptă care ar fi ajuns să ocupe cea mai înaltă poziție într-un stat prosper și cu tradiție al Uniunii Europene. Care sunt semnificațiile acestor alegeri și ce pot anunța ele despre climatul politic și de opinie din Uniunea Europeană?
În primul rând, așa cum am arătat, alegerile au fost câștigate „la mustață”; victoria lui Alexander Van der Bellen a fost neclară, asemănătoare unei victorii la sutime de secundă în cursa de 100 de metri la atletism, identificabilă doar în fotografia de finish. Nu este vorba despre doi candidați oarecum asemănători care au intrat în finală și care au câștigat pe baza unei ultime dezbateri televizate de vineri seara, pe baza unei ultime gafe, a unor ultime dezvăluiri, a unor diferențe de personalitate. Ci despre doi candidați aflați pe poziții radical diferite, aflate la extremele sprectrului politic. Viziunile politice radical diferite s-au manifestat inclusiv, sau mai cu seamă, în ceea ce privește Uniunea Europeană. Teme precum refugiații, securitatea granițelor, spațiul Schengen, libertatea de mișcare a persoanelor au figurat proeminent pe agenda publică și au influențat în mod clar rezultatul final. Ceea ce reprezintă un fenomen social relativ nou, în sensul că alegerile prezidențiale sau parlamentare din statelele europene erau câștigate pe baza abordării diferite a unor probleme interne, în timp ce raportarea la UE era o constantă, o chestiune de relativ consens, care nu diviza electoratul și nu hotăra rezultatul final. Se creează, astfel, chiar un paradox: alegerile sunt strict interne, abordarea este strict națională, dar temele care decid rezultatul sunt europene.
În al doilea rând, faptul că jumătate din electorat s-a poziționat într-un fel, iar cealalaltă jumătate în cu totul alt fel, arată că, în urma alegerilor, rămâne o țară profund divizată de raportarea la probleme fundamentale. Mai mult, re-unificarea țării, refacerea țesutului social, lucruri care se impun în astfel de momente pentru a putea guverna, sunt greu de realizat. Așa cum am spus, divizarea s-a produs pe baza unor teme de substanță, nu a unor chestiuni conjuncturale sau legate de personalitatea/carisma candidaților.
În al treilea rând, aceste alegeri, care pot fi echivalate cu o criză politică în UE, nu au avut loc în „periferie”, fie că vorbim de periferia financiară (Grecia, Sudul în general) sau de periferia geopolitică (Polonia, România, Bulgaria, Estul în general). Este vorba despre o criză în chiar „inima” (politică, economică, financiară) a Uniunii. Austria este o țară cu tradiție în Uniunea Europeană, membră a zonei euro, o țară relativ bogată, care nu a cunoscut mari convulsii în timpul crizei și nu a trebuit să primească bailout-uri. Putem specula că, dacă un astfel de tur al doilea, în care să pornească, din poll position, un candidat al extremei drepte, ar fi avut loc în Grecia, am fi fost bombardați numai cu stereotipuri de genul „leneșii de greci, s-au împrumutat, ne-au cheltuit banii și acum votează cu extrema dreaptă”. Dacă s-ar fi întâmplat într-o țară precum România, la fel ar fi curs stereotipurile (multe autoproferate): „lipsa culturii politice”, „moștenirea comunistă”, „Estul înapoiat cu care ne-am trezit pe cap”, „de ce i-am primit pe români și pe bulgari că uite ce necazuri ne fac”. Nu, de data aceasta, criza politică a izbucnit în inima Uniunii Europene și în inima zonei euro: nu se pot invoca lenea, incultura politică, înapoierea sau corupția austriecilor. În plus, și alte țări din inima Uniunii (nu mai departe de Germania și Franța) sunt foarte aproape de un astfel de climat politic și de opinie.
În al patrulea rând, alegerile din Austria reflectă, printre altele, și nemulțumirea față de partidele clasice, disprețul față de politică și chiar față de guvernare. Mesajele anti-sistem, anti-politică, anti-establishment, mai ales în condiții sociale precum criza financiară sau criza refugiaților, prind și se răspândesc cu repeziciune. Alegerile câștigate pe baza unor astfel de mesaje, corelat cu rezultatul stâns, au potențialul de a răpi din legitimitatea și puterea celor care trebuie să guverneze după ce alegerile s-au încheiat, pot paraliza decizia și opțiunile îndrăznețe.
În ultimul rând, nu pot să nu remarc următorul lucru. Este lesne de înțeles sentimentul de ușurare care a intervenit după evitarea unui rezultat cu potențial destabilizator pentru Austria, pentru alte state membre și pentru Uniune în ansamblu. Am „scăpat” și de data aceasta – nu a câștigat extrema dreaptă. La fel cum am scăpat și de alegerile parlamentare din 2014, la fel cum am scăpat și de Grexit, chiar și de atentatele de la Paris și de la Bruxelles (am invocat doar exemple recente). Cei care solicită dezbateri de fond și măsuri de anvergură sunt ironizați și etichetați drept „alarmiști” (vedeți că nu ați avut dreptate?). De ceva vreme, Uniunea Europeană pare să pășească din criză în criză, pretinzând că acesta este succesul. Până când? Probabil până când dezastrul nu va mai putea fi evitat.
Sursa foto: AFP/Jonathan Jacobsen, Sabrina Blanchard
