Articol de Ramona Mănescu
Parlamentul European, în ședința sa plenară de la Strasbourg, a fost chemat să decidă prin vot asupra unei Rezoluții[1] referitoare la comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda părților terțe împotriva sa. Documentul este mult mai important decât lasă titlul său să se înțeleagă, în condițiile în care, pentru prima dată în istoria conflictelor, observăm cum „soft power” depășește în influență efectivă „hard power”.
Ne aflăm astăzi în plină revoluție a modului în care conflictele sunt inițiate, derulate și câștigate sau pierdute. Este probabil cea mai profundă schimbare a modului în care trebuie să înțelegem atât termenul de „amenințare”, cât și cel de „apărare”. Pentru prima dată în istorie, un teritoriu sau o țară pot fi „cucerite” prin metode aparent democratice, fără ca măcar un glonț să fie tras, fără ca măcar un tanc să își pornească motorul. Nu mai este necesar ca o putere externă să controleze fizic un teritoriu. Este suficient să influențeze alegerea unui Președinte sau să determine inițierea unui Referendum pentru a schimba orientarea politică a unei țări și a-și atinge propriile scopuri economice și strategice.
Raportul menționat trebuia să aibă forma unei declarații politice, în termeni civilizați dar fermi, care să reflecte poziția unei mari puteri (Uniunea Europeană) la adresa celor care se amestecă în treburile sale interne, folosind tehnici şi instrumente la limita războiului hibrid. Mesajul intenționat era: „atenție, știm ce și cum faceți, nu vom rămâne fără reacție”. Cu toate acestea, modificările[2] suferite de text în urma votului, mai ales cele referitoare la Rusia și la operațiunile de manipulare și influențare pe care Kremlinul le derulează pe teritoriul Uniunii Europene, sunt mai mult decât îngrijorătoare.
Deși Parlamentul European recunoaște propaganda jihadistă derulată de DAESH/ ISIS pe teritoriul UE și consideră că aceasta trebuie contracarată, în privința altor amenințări, poate mai puțin evidente, tonul este mult mai temperat. Această temperare a tonului reiese foarte clar din dispariția multor cuvinte cheie din text rezultat în urma votului.
De exemplu, finalul punctului 1:
„constată că alte regimuri autoritare din întreaga lume utilizează strategii similare celor dezvoltate de Kremlin” dispare în totalitate.
Apoi, la începutul punctului 8:
„recunoaște că guvernul Rusiei folosește în mod agresiv o gamă largă de mijloace și instrumente”, cuvântul „agresiv” a fost eliminat.
La punctul 13: „subliniază că o mare parte a propagandei ostile a Kremlinului urmărește să descrie unele țări europene ca aparținând „sferei tradiționale de influență a Rusiei”, subminându-le astfel suveranitatea și identitatea europeană adânc înrădăcinată, care a fost subminată în trecut de regimurile comuniste;” cuvântul „ostil” a dispărut, de parcă propaganda rusă ar fi profund prietenoasă, la fel și întreaga trimitere la încercarea de subminare a suveranității.
Nu pot să nu amintesc și de punctul D: „întrucât războiul informațional îndreptat împotriva Occidentului a fost folosit pe scară largă de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece”, unde amendarea textului are o direcție cât se poate de clară.
Sau punctul E și H:
„întrucât Kremlinul și-a intensificat războiul propagandistic, Rusia jucând un rol tot mai important în peisajul mediatic european și vizând crearea de sprijin politic în ochii opiniei publice europene cu privire la acțiunile Rusiei și subminarea coerenței politicii externe a UE”;
„întrucât războiul propagandistic și intervenția mass-mediei ruse sunt deosebit de puternice și, de cele mai multe ori, fără rival în țările din vecinătatea estică”, unde caracterul agresiv al propagandei Rusiei dispare odată cu cuvântul război.
Amputarea textului nu reflectă un refuz de a vedea realitatea sau o simplă naivitate. Ea reflectă poziția unor mari state europene care susțin poziția și influența rusă în interiorul UE. Această concluzie este susținută și de faptul că absolut toate modificările survenite la votul final au vizat strict subiectul propagandei Rusiei. Nici măcar o virgulă nu a fost mutată în rest. Afirm acest lucru în deplină cunoștință de cauză mai ales că evenimentele care au loc la Bruxelles nu sunt separate, ci se leagă între ele.
Nu pot să nu văd o conexiune între aceste ciuntiri ale unui text foarte important și pozițiile exprimate de mai mulți europarlamentari francezi în cadrul dezbaterilor pe un alt punct foarte important al ordinii de zi – Rezoluția[3] referitoare la punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune. Europarlamentarii francezi au avut poziții extrem de critice la adresa NATO și SUA, în ciuda celor afirmate de oficialii europeni până acum, inclusiv de cei din Hexagon.
În aceste condiții, nu pot decât să fiu îngrijorată și să privesc cu teamă spre viitorul construcției europene. Cum să nu fiu îngrijorată când văd că, în România, țara pe care o reprezint în Parlamentul European, audiența TVR este depășită de 20 de ori de cea a unor site-uri și conturi fantomă din rețelele de socializare – toate cu mesaje dictate de la Moscova? Cum să nu fiu îngrijorată când văd că, în Moldova, țară care pentru noi este mult mai mult decât un vecin, știrile fabricate despre negocierea „importului” a 30.000 de refugiați de către candidatul pro-european Maia Sandu devin vedete peste noapte, în plină campanie electorală, cu sprijinul televiziunilor pro-ruse? Cum să nu fiu îngrijorată când știu că soarta unui acord comercial extrem de important și negociat timp de șapte ani și jumătate de către Uniunea Europeană este pusă în cumpănă de aceiași oameni care cer[4] eliminarea sancțiunilor impuse de UE împotriva Rusiei, separarea strictă a UE de NATO și consideră UE a avea un rol „negativ și favorabil escaladării evenimentelor în ceea ce privește conflictele actuale din vecinătatea sudică și estică a UE”?
Ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European este un pas înainte, dar unul mic și șovăielnic, asta deși Uniunea Europeană este, incontestabil, a doua putere a lumii, atât economic cât și militar, iar vocea ei ar trebui să aibă un cu totul alt ton atunci când vine vorba despre securitatea și interesele sale.
Anul viitor vor avea loc alegeri în mai multe state europene din prima linie. Uneori, rezultatul se decide la diferențe foarte mici. Nu pot să nu mă gândesc că lipsa de reacție și indulgența în fața unor manipulări externe pot duce la apariția unor guverne și lideri din zona extremelor stângă sau dreaptă în interiorul UE. Această situație ar reprezenta ultima fază a unei „furtuni perfecte” în UE, furtună care a început cu criza economică, a continuat cu criza refugiaților, a adăugat momentul Brexit și s-ar putea încheia cu ceea ce, în mod cert ar fi o pierdere enormă pentru toți cei 500 de milioane de europeni – o disoluție.
Această amenințare este reală, iar vocile lucide din interiorul Uniunii nu trebuie să rămână tăcute. Încă nu este prea târziu!
[1] http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A8-2016-0290&language=RO
[2] http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P8-TA-2016-0441&language=RO&ring=A8-2016-0290
[3] http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A8-2016-0317&language=RO
[4] http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A8-2016-0317&language=RO#title2
Bio: Ramona Mănescu este europarlamentar PNL (2007 – prezent), în cadrul Partidului Popular European. În Parlamentul European activează în Comisia pentru afaceri externe (AFET), fiind și vicepreședinta Delegației pentru relațiile cu țările din Mashrek (DMAS) și membră în Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabică (DARP, președintă a Grupului de prietenie UE-Liban, președintă a Grupului de prietenie UE-Qatar și președintă a Grupului de prietenie UE-Oman. A fost ministru al Transporturilor în perioada august 2013 – februarie 2014.
