Articol de Conf. Univ. Dr. Loredana Radu
Uniunea Europeană se comportă ca un student mediocru care, deși nu a învățat tot anul, este convins că puținele ore pentru studiu din sesiune îi vor asigura o notă bună la ultimul și cel mai greu examen. Însă, spre deosebire de un student obișnuit, UE nu va avea dreptul la restanță, miza examenului său fiind existențială. Fluxul de refugiați cheamă Europa să-și demonstreze competențele tocmai la „disciplina” care a consacrat-o – gândirea critică, lucidă și rațională. Într-un context presărat de tragedii umane și erori instituționale, Uniunea Europeană se împiedică de sofisme, deciziile ei proiectând-o și, prin urmare, proiectându-ne, într-un Ev Mediu târziu, chiar în momentul în care este nevoie – poate mai mult decât oricând – de un nou Iluminism.
O radiografie rapidă indică două „fracturi” care paralizează Europa în momentul de față.
Fractura deschisă dintre statelele europene.
Probabil pentru prima oară în istoria UE, discursurile liderilor europeni intră într-o gravă coliziune cu poziția multor State-Membre. Fenomenul „East-West divide”, care s-a acutizat odată cu apariția „cotelor obligatorii” în septembrie 2015, ne apare ca un prim simptom îngroșat al disensiunilor intra-europene. Și aceasta din cauză că scoate la iveală vechi resentimente și acuze, evitate, dar niciodată uitate; eticheta „Estul cel sărac și leneș” (pusă de unele dintre statele vestice cu prilejul extinderii UE către Est) s-a transformat în „Estul cel insensibil și xenofob”. În acest sens, este îngrijorătoare propunerea ministrului austriac de interne de a impune Statelor-Membre penalități la adresa statelor din Centru și Est (România, Cehia, Slovacia și Ungaria) care au votat împotriva cotelor obligatorii la Consiliul JAI din septembrie 2015. De asemenea, poziția președintelui François Hollande, exprimată tot în toamna anului trecut – aceea de a pedepsi statele care votează împotriva cotelor cu retragerea „membership-ului” – este cel puțin alarmantă. În ceea ce privește chestiunea cotelor, statelor central- și est-europene li s-a cerut să-și asume niște decizii dificile, greu de implementat tehnic. Discuția de fond nu a fost niciodată purtată – o discuție despre rolul anumitor State-Membre (via NATO) în instrumentarea conflictelor din Orientul Mijlociu; o discuție despre politica dublei-măsuri a Germaniei, care și-a localizat interesele în zona rusească, chiar și cu prețul distanțării de SUA; o discuție despre disponibilitatea SUA de a găzdui doar 10.000 de refugiați sirieni (spre exemplu, dacă am aplica algoritmul cotelor, SUA ar trebui să integreze cca. 3 milioane de refugiați).
Un al doilea simptom al fracturii intra-europene este legitimarea democratică a partidelor și curentelor anti-europene. În mod paradoxal, nu în „Estul cel xenofob”, ci în „Vestul cel harnic și prosper” au apărut primele formațiuni politice cu discurs anti-imigrație și anti-UE. Și tot în acel Vest aceste formațiuni par a se afla într-o netulburată ascensiune – Alternative für Deutschland (AfD) devenind al doilea partid în parlamentul celui mai populat stat federal, Saxony-Anhalt, și câștigând în popularitate în celelalte state federale. Conform unui sondaj recent, peste 70% din voturile obținute de AfD au provenit de la cetățenii care, în alegerile precedente, au votat pentru Uniunea Creștin-Democrată, partidul cancelarului Angela Merkel. Cum vă simțiți la gândul că „locomotiva Europei” ar putea fi condusă, în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, de un lider – Frauke Petry – care se legitimează prin câteva declarații care ne transportă în anii ‘30: „Refugiații care trec granița ar trebui împușcați” sau „Femeile germane ar trebui să facă mai mulți copii”?!
În fața extremismului de orice tip, euroscepticismul – atât de temut în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 – pare un fenomen blând, inofensiv, care îndeamnă la reflecție, nu la violențe. Nu de mult, o formațiune de extremă-dreapta din Suedia a luat cu asalt o piață publică din Stockholm unde se aflau mulți refugiați minori(!). Discutăm despre state „civilizate”, care au o experiență îndelungată în promovarea libertății de exprimare și a diversității. Cum se propagă aceste acțiuni în state precum România, care de-abia încep să se confrunte cu astfel de teme? În prezent, nu euroscepticismul ar trebui să fie în topul preocupărilor noastre; poate nici măcar populismul camuflat în discursurile politicienilor din statele central- și est-europene, ci virulența discursurilor și acțiunilor extremiste din Vest și Nord, alimentate de neputința autorităților în fața influxului de migranți și a terorii instituite de ISIS.
Un al treilea simptom al rupturii intra-UE este constituit de multiplele „-exit”-uri – Brexit, Grexit, Frexit… Este posibil ca, în vară, să asistăm la Brexit și, ulterior, la o desprindere a Scoției (care își dorește în continuare membership-ul european) de Regatul Unit. Cum va afecta acest fenomen tectonica solidarității europene este greu de spus, însă un lucru este cert – crearea unui astfel de precedent este deosebit de periculoasă, în sensul că ar putea avea un „efect domino”, mai ales într-un climat marcat de atentate teroriste și atitudini xenofobe.
Fractura dintre UE și Europa.
UE nu recunoaște că situația actuală a prins-o complet nepregătită. Lipsa de acțiune a europenilor reprezintă un mister pentru orice observator cât de cât avizat al „Primăverii Arabe”. Exodul de refugiați a început încă din 2012, iar ascensiunea formațiunilor ISIS nu ar fi putut decât să înrăutățească această situație. În condițiile în care statele bogate din Golf au refuzat să primească refugiați (fiind, însă cel mai mare creditor al UNHCR), iar țările din vecinătatea zonei de conflict (Liban, Iordania și Turcia) au fost efectiv copleșite de oameni care fugeau din calea terorii, deznodământul era previzibil – chiar și cu prețul vieții, refugiații veneau către Europa.
„European migrant crisis flag”
Imagine surprinsă în Berlin.
- problema umanitară: fluxul de migranți și necesitatea de a-i integra pe cei care fug din fața ororii,
- problema tehnică de organizare: absența unui sistem comun de siguranță, monitorizare și supraveghere – atât la granițe, cât și în interiorul statelor-membre și
- problema terorismului: intensificarea violențelor și a atentatelor.
Cele trei probleme sunt separate și necesită soluții individualizate. Confuziile și suprapunerile nefericite pot aduce UE în pragul unui colaps pe toate cele trei planuri semnalate de problemele sale – planul valorilor, planul rațional-organizațional și planul apărării. Discursurile nu sunt suficiente. Europa este depășită și nu mai are timp să învețe pentru examenul ei existențial. Simpla recunoaștere a acestui fapt poate stimula Europa să ia decizii bune și să treacă la acțiune.
