Integrarea imigranţilor – „următorul mare proiect european”? (Un dialog imaginar între autor şi cititor) – Partea III din III

Articol de Prof. Univ. Dr. Grigore Georgiu

Ca să revenim în actualitate, pentru gestul de a deschide porţile UE în faţa imigranţilor, doamna Merkel a ajuns un candidat serios la premiul Nobel pentru Pace! (Fragmentul final din partea a doua care poate fi accesată aici)

Ar trebui lămurită şi ideea că Europa are un „nou proiect”, mă avertizează cititorul. Cine a hotărât asta? Ar trebui să ştim ce ne aşteaptă. Da, mă întreb şi eu, nedumerit: Europa şi-a schimbat ţintele strategice? Asimilarea imigranţilor musulmani poate reprezenta „următorul mare proiect european”? E un mod de a consolida identitatea europeană? Sau de a contribui la dizolvarea ei? Dar oare mai poţi pune o astfel de întrebare? Globalizarea a creat un imens bazar (un concept oriental!), în care asistăm la amestecul lumilor, la hibridarea culturilor. Analiştii care au (şi) imaginaţie sociologică şi geopolitică ne spun că asistăm la o agresiune externă împotriva Europei, una atipică, neconvenţională. Cuvintele mari sunt inevitabile, pentru că fenomenul este fără precedent. Cititorul adaugă: Spune clar că ceea ce nu poate spune omul politic şi nici presa (aflată sub dictatura corectitudinii politice), poate spune expertul, dar pentru un cerc restrând de decidenţi. Da, dar şi sub pana jurnaliştilor revine acum tot mai des imaginea Europei ca o fortăreaţă asediată şi vulnerabilă, pe cale de a fi cucerită, fără violenţă, de către noneuropeni. „Ciocnirea civilizaţiilor” s-a mutat acum pe pământ european. Huntington poate dormi liniştit. De două decenii ne mişcăm în paradigma lui.

În sfîrşit, afirmaţia doamnei Merkel ridică întrebări metafizice, de tipul: Quo vadis, Europa? E o afirmaţie grea, cu valoare de edict, care va fi preluată mâine în manualul de istorie sau va fi săpată în piatră la răspântia drumurilor. Cititorul mă-ntreabă precipitat: Despre ce piatră vorbeşti? Piatra funerară a Europei? Sau piatra de căpătâi a noului continent despre care se tot vorbeşte: Eurabia? Nu ştim ce va urma, răspund eu, dar, sub presiunea în creştere a imigranţilor, e firesc să ne aşteptăm la schimbări în modul de viaţă, schimbări lente, dar ireversibile. E suspectă, însă, schimbarea bruscă a discursului. Ieri era vorba de aprofundarea integrării, de „mai multă Europă”, iar azi de absorţia imigranţilor non-europeni! Doamna Merkel ne spunea ieri că multiculturalismul e un proiect eşuat, iar azi face apologia lui şi are în vedere un proces de lungă durată, dovadă că a hotărât ca UE să adopte „un sistem permanent”(!) pentru distribuţia obligatorie a imigranţilor în ţările membre.

 

 

Dar să facem un pas mai departe. Într-o declaraţie făcută în Parlamentul European, în 9 septembrie a.c., domnul Jean-Claude Juncker a pus punctul pe i: Să nu uităm, suntem un continent în plin proces de îmbătrânire şi în declin demografic. Vom avea nevoie de talente. În timp, migraţia trebuie să se transforme dintr-o problemă ce trebuie rezolvată într-o resursă ce trebuie folosită cu înțelepciune”. Cititorul sare şi mă provoacă: Ei, aştept să văd cum vei comenta această declaraţie. Amiteşte-ţi că ieri „imigranţii din Estul Europei” au fost întâmpinaţi cu ostilitate de unii politicieni occidentali şi de mass media. Să ne amintim de isteria presei britanice, pentru care liberalizarea dreptului la muncă pentru români şi bulgari era apreciată ca o nenorocire pentru Marea Britanie. Da, zic eu, iată un om care are curajul să spună adevărul. Imigranţii vin să umple un gol demografic în spaţiul european. Înţelegem acum motivaţia economică a celor care au atitudini favorabile imigraţiei. Asta-i o latură a problemei, spune cititorul. Nu ştiu câţi europeni înţeleg gravitatea acestei declaraţii. Eu văd în ea o capitualare, un epitaf. E mod elegant de acceptare a dezastrului, de a ne obişnui cu acest sentiment al fatalităţii. Imigranţii musulmani au un echipament cultural radical diferit de cel european. Aici e cheia problemei. Ai grijă, te poţi trezi cu eticheta de rasist şi xenofob dacă aminteşti diferenţele de limbă, de credinţe religioase, de valori şi comportamente sociale dintre noi şi imigranţi.

Revin şi încerc să echilibrez judecăţile. Totuşi, în atmosfera asta care ne îndeamnă la reflecţie, în fundalul gândurilor noastre, există credinţa difuză că Europa va depăşi acest moment critic şi va renaşte, ca de atâtea ori în istorie (vezi invazia popoarele migratoare, războaiele religioase, apoi cele mondiale). Cititorul meu vine cu replica: Pe ce te bazezi? Occidentul e un atlet obosit, ştii bine. A câştigat proba de fond a modernităţii, „maratonul” dezvoltării. Dar acum nu mai are suflu. Va găsi o ieşire, îi răspund în sinea mea. Ştiu de scenariile catastrofiste. Sunt analişti cu greutate care ne avertizează că acestă criză atipică poate inversa vectorul de evoluţie al Uniunii Europene. Nu brusc, ci lent, erodând încrederea, solidaritatea şi liantul invizibil dintre popoarele europene.

Premierul unei ţări europene spunea că această criză ne oferă prilejul „să fim sinceri” şi să spunem, în sfârşit, adevărul în chestiunea imigraţiei, după un lung exerciţiu de ipocrizie din partea unor politicieni şi a unor trusturi de presă. Cititorule, hai să fim sinceri: nu ştim ce va urma. Dar Europa nu va mai fi ceea ce a fost. Istoria face uneori mişcări derutante, de neînţeles. Să aşteptăm ziua de mâine.

About the Author