„Viclenia globalizării”, de Paul Dobrescu, în limba franceză la editura L’Harmattan

Cronică de carte de Denisa Oprea

Convorbiri europene semnalează apariția la editura L’Harmattan (Paris, Franța) a cărții La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (autor: profesor universitar doctor Paul Dobrescu). Cartea reprezintă traducerea în limba franceză a lucrării Viclenia globalizării. Asaltul împotriva puterii americane, apărute în 2010 la editura Institutul European din Iași.

Interesul cărții, întărit de alegerea editurii franceze de a o include în circuitul de opere contemporane accesibile publicului francofon, rezidă înainte de toate în analiza solidă, excelent documentată, a mizelor geopolitice ale lumii actuale și în privirea lucidă asupra perspectivelor de evoluție ale acesteia, amplu confirmate în cei cinci ani scurși de la apariția ediției în limba română. În viziunea autorului, perioada 2000-2010 prefigurează principalele provocări și direcții de evoluție ale secolului al XXI-lea. Pe fondul crizei economice declanșate în 2007, noul secol se deschide prin repunerea în discuție a unui model de dezvoltare încarnat prin excelență de Statele Unite ale Americii și prin ridicarea „restului”, a țărilor emergente. Dintre acestea, ascensiunea cea mai spectaculoasă, cu un impact determinant asupra raporturilor dintre marile puteri ale lumii, este, de departe, cea a Chinei. În acest context, cartea se apleacă asupra caracteristicilor noului model pe cale de a fi configurat și subliniază necesitatea elaborării unor noi strategii de dezvoltare, îndeosebi în contextul provocărilor de ordin energetic și demografic. Globalizarea, modelul creat de SUA, pare să se întoarcă, viclean, împotriva creatorului său, nevoit, la rândul său, să se reinventeze în fața rapidității cu care modelul este împrumutat și reconfigurat de urmăritori.

coperta_viclenia_globalizarii_franceza_dobrescu

Introducerea redactată pentru ediția în limba franceză se apleacă și asupra Uniunii Europene – zonă a lumii practic absentă din ediția în limba română. Autorul consideră că, într-un moment geopolitic dominat de încleștarea dintre lumea dezvoltată și lumea emergentă, Uniunea Europeană cade pradă unei tendințe spre marginalizare geopolitică, mai ales ca urmare a întârzierii cu care își revine din criza economică. Explicația de profunzime pentru această stare de fapt este, în viziunea autorului, lipsa de viziune strategică, incapacitatea de a lua o decizie în ceea ce privește evoluția sa: federală sau națională.


(Paul Dobrescu, La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine, traducere în limba franceză de Denisa-Adriana Oprea, Paris, L’Harmattan, 2015)

Sursa foto copertă carte aici.

About the Author