Momentul lipsit de vlagă al economiei mondiale

Articol de Paul Dobrescu

Economia mondială este asemenea unui avion. Dacă un avion dispune de un motor bun care s-l propulseze, este bine. În caz că are mai multe motoare, este şi mai bine: viteza de înaintare creşte, cum creşte, mai ales, siguranţa. Lucru foarte important şi in cazul avionului, şi în cel al economiei mondiale.

Mărturisim, asemănarea ne-a fost sugerată de mai multe comentarii  publicate în unul din ultimele numere ale revistei The Economist (13-19 iunie a.c.) pornind de la evaluările FMI privind mersul economiei mondiale în 2015. Care sunt noutăţile acestei recente evaluări? O veste bună: pentru prima dată din 2007, fiecare din ţările dezvoltate va înregistra creşteri pozitive în acest an. Deci este o revenire a lumii dezvoltate în ansamblu. Fireşte, creşterile sunt distribuite inegal, cel mai mare ritm revenind SUA. Media creşterii se va situa în jur de 2 procente. Nu e mult, dar este dătător de speranţă.

A doua mare noutate este legată de evoluţia emergenţilor. Potrivit evaluărilor FMI, economiile Braziliei şi Rusiei vor cunoaşte contractări, iar China nu va atinge ritmurile care au consacrat-o. Ceea ce economiştii chinezi numesc „The New Normal” înseamnă creşteri în jur de 7 procente, cu mult sub  9 sau 10 procente cu cât a crescut această ţară în ultimii ani. Este bună o asemenea veste? Judecată în termenii competiţiei – reale – dintre ţările dezvoltate şi cele emergente, ea poate părea bună pentru competitori. Din perspectiva metaforei cu care am început articolul de faţă, sigur nu este o veste bună. În ce sens? De când a izbucnit criza şi până astăzi, emergenţii au constituit „motorul” economiei mondiale. Dezvoltându-se cu ritmuri înalte, emergenţii au tras după ei şi alte economii; ca să fim mai precişi, au crescut nivelul cererii mondiale. Mai ales că este vorba despre   ţări mari, cu pieţe interne caracterizate printr-o mare capacitate de absorbţie.

Dar dacă ţările avansate se dezvoltă, toate, după şase ani de stagnare sau regresie, de ce nu preiau ele rolul de „motor” al economiei mondiale? Poate o vor face în anii următori, dar acum capacitatea lor de propulsie este redusă, pentru că redus este arsenalul economic de care dispun. La ce ne referim? În primul rând, la nivelul datoriilor publice. În cazul lumii dezvoltate, din 2007 până acum marimea datoriilor raportată la GDP, a crescut cu 50 de procente. În cazul Marii Britanii ori Spaniei, acest raport a crescut mai mult de două ori. Iar datoria apasă. Cu cât datoria este mai mare, cu atât ea apasă mai mult.

Ca să stimuleze creşterea, peste tot în lumea dezvoltată au fost reduse dobânzile. Ultima dată când Rezervele Federale au mărit rata dobânzii a fost în 2006. Banca Angliei a fixat o rată a dobânzii de 0.5%, nivel care nu a mai fost practicat din secolul al 17-lea. Se estimează că de-abia în 2018, rata dobânzii se va situa la 1.5%. De ce este important acest lucru? Când criza a venit, statul a reacţionat rapid: a tipărit bani (şi a crescut nivelul datoriei), a diminuat dobânda pentru a stimula activitatea economică. Dacă mâine, o recesiune ar veni din nou, statul nu ar mai avea instrumente de „apărare”, pentru că le-a epuizat în lupta cu criza din 2008-2009.

Pentru a deveni „motor” al economiei mondiale este nevoie să fii competitiv. Iar în inima competitivităţii se situează productivitatea. Or productivitatea continuă să fie unul din vulnerabilităţile lumii dezvoltate. În ultimul deceniu al secolului trecut, productivitatea în spaţiul nord american a crescut cu cca 3% anual. Din 2007 până astăzi, productivitatea în economia americană a crescut cu 11 procente, ceea ce înseamnă o medie anuală de 1.5 procente. Puţin! Şi totuşi mult faţă de evoluţia aceluiaşi indicator în alte ţări dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie, unde progresele au fost nesemnificative.

Economia mondială nu beneficiază de „motoare de propulsie”. Nu înseamnă că nu înainteză. Dar nu o face convingător. Este o mişcare lipsită de vlagă. Iar o mişcare fără vlagă poate oricând recădea în diferite forme de recesiune. Şi în orice caz, nu inspiră siguranţă.

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).