Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat de curând „Starea Uniunii”. Anul trecut, formula cheie a Raportului era „Uniunea nu se simte bine”. De data aceasta, formula a fost mult mai percutantă: „Uniunea Europeană se află într-o criză existenţială”. Nu este doar un pas făcut într-o evoluţie negativă; este un stadiu cu totul nou al unei crize prelungite. Este o suferinţă care s-a instalat în tot organismul şi care comportă măsuri structurale, care să privească ansamblul Uniunii, nu doar anumite componente, regiuni ori domenii. Suntem martorii unui proces de cumulare a numeroaselor boli, greşeli, amânări care – netratate la timp – au cuprins întreg organismul Uniunii. Şi el nu mai poate evolua dacă nu se recurge la un tratament adecvat: „Următoarele 12 luni sunt fundamentale pentru a face o Europă mai bună”. Deci avem două semnale, ambele foarte presante. Unul priveşte gravitatea bolii, celălalt urgenţa intervenţiei.
Ca să ne dăm seama de intensitatea declinului, este suficient să menţionăm că în 2014, Uniunea Europeană era încă prima putere economică a lumii. Astăzi este deja întrecută de către SUA, iar dacă luăm în calcul tendinţele din domeniul economic, decalajul va creşte (fără a lua în seamă Brexit-ul). Sunt efectele crizei şi gestionării ei, sunt consecinţele amânării obositoare a unor măsuri severe de redresare, dacă vreţi a unui gen de blocaj, structural şi el. Pe acest fundal, capitalele naţionale au început să aibă poziţia lor, criticile lor, chiar relieful lor. Oricum, Europa nu a vorbit niciodată pe o singură voce. Acum însă există riscul să avem de-a face cu 27 de voci. Să ne înţelegem: nu cu un cor politic, bine armonizat care să ofere o linie melodică atractivă, ci cu o adevărată tendinţă de dezintegrare. Niciodată ca până acum, precizează preşedintele Comisiei europene, „nu a existat atât de puţin teren comun între statele membre”, niciodată ca până acum „liderii nu au vorbit mai mult despre problemele ţărilor lor, menţionând Europa doar în treacăt”, niciodată ca până acum nu a fost mai pregnant sentimentul că „aproape nu mai există o intersectare reală între Uniunea Europeană şi capitalele sale naţionale”. Ceea ce reprezintă o confirmare a avertismentului din Starea Uniunii de anul trecut: „nu există suficientă Europă în această Uniune. Şi nu există suficientă Uniune în această Uniune”.
Două probleme nu puteau să lipsească din Raport. Este vorba, în primul rând, despre Brexit. Confirmând poziţiile de până acum, preşedintele Comisiei Europene a fost lipsit de orice echivoc: convorbirile care să fixeze paşii desprinderii Marii Britanii trebuie să înceapă „cât mai curând posibil”. Astfel, s-a risipit starea de incertitudine în legătură cu această problemă foarte importantă a Uniunii. Intrând în Parlamentul european, Jean-Claude Juncker – relatează presa – a adresat chiar o întrebare parlamentarilor britanici membri ai UKIP, între care şi Nigel Farage: de ce vă aflaţi aici?
Cum remarcă mulţi comentatori, Brexitul a dat un nou impuls visului mai vechi al Uniunii de a crea o forţă de apărare comună. Până acum, Marea Britanie obiecta în permanenţă „să nu creăm conflicte de interese cu NATO”. În recenta poziţie, Jean-Claude Juncker a făcut unele precizări esenţiale. Cum ar fi raportul în care trebuie să se găsească noua forţă de apărare cu NATO. „O forţă militară comună ar trebui să fie o completare a NATO… Mai multă apărare în Europa nu înseamnă mai puţină solidaritate transatlantică”.
Avem în Starea uniunii un document dens, cu multe constatări amare, uneori chiar încruntate, un document care încearcă să privească deschis cu „un sens precis al realismului şi cu multă onestitate” la condiţia actuală a Uniunii. Putem avea opinii şi abordări diferite despre poziţiile lui Juncker. Nu se poate nega, totuşi, faptul că preşedintele actual al Comisiei a deschis mult mai larg uşa realismului şi abordării care situează în centrul priorităţilor creşterea economică a Uniunii, evitarea situaţiei catastrofale în care bătrânul continent să fie privit drept un loc privilegiat, dacă nu chiar un simbol al „şomajului în rândul tinerilor”. Pe noi ne-a impresionat în mod special realismul cu care este tratat clivajul tot mai vizibil dintre est şi vest în cadrul Uniunii. „Ameninţarea existenţială” despre care vorbeşte documentul este asociată tocmai cu această „tragică divizare” care s-a evidenţiat „în ultimele luni”.
Relevăm realismul abordării nu doar pentru că ţara noastră se află în „est” şi trăieşte cât se poate de intens clivajul de care vorbim. Mai este ceva. La est se ridică tot mai ameninţător o putere, Rusia. Care, fireşte, exercită presiunea ei asupra regiunii. Dacă Europa nu va înţelege că adevăratul ei examen este ridicarea estului Uniunii, tocmai pentru a-l proteja şi a-i consolida condiţia economică, atunci vom avea de-a face cu diferite „exit-uri”, indiferent cum se vor numi ele în mod concret. Iar Uniunea va eşua. Şi, odată cu ea, poate cel mai frumos proiect de integrare care a trecut graniţa acestui secol atât de promiţător.
Astăzi, Jean-Claude Juncker se va afla la Bratislava, unde se va reuni Consiliul European. Va rosti şi de data aceasta un discurs. Va fi un discurs important, pentru că el va arăta cum se vede Uniunea dintr-o capitală naţională; nu una oarecare, ci una estică. Deci cum se vede Uniunea de la Bruxelles şi cum se vede din est? Două perspective care ar trebui să se completeze. Până acum a primat una. Cea de la Bruxelless. Atenţie, nu cea europeană. Aceasta din urmă va trebui să reprezinte rezultatul unei joncţiuni dintre cele două perspective despre care am amintit. Promitem cititorului că vom reveni cu date de la această reuniune.
Citește și Summitul UE de la Bratislava: Tarile UE cauta o iesire din “criza existentiala” a Uniunii
Sursa foto: ec.europa.eu
