Articol și foto de Alina Bârgăoanu
O privire chiar și superficială asupra avansurilor tehnologice în zona mijloacelor tehnologice pentru dezinformare are potențialul de a ne îngrozi. Aflăm despre o aplicație bazată pe Inteligență Artificială capabilă să genereze un text coerent doar pe baza unui input minim de cuvinte și informații de context. Evident, aplicația generează textul respectiv fără să aibă habar despre ce scrie (acum, o replică răutăcioasă ar fi că acest lucru li se întâmplă multora dintre cei care se exprimă în spațiul public). În plus, textul este impecabil scris din punct de vedere gramatical, ceea ce, glumind puțin, ne privează pe noi de posibilitatea de a identifica eventuali troli ruși (ne aducem aminte că rechizitoriul procurorului Muller făcea trimitere la greșelile de gramatică pe care le făceau trolii de la St. Petersburg în momentul în care se dădeau drept cetățeni americani).
Aflăm de o competiție de debate între un orator „normal” și un computer. De data aceasta, robotul a fost învins, chiar dacă audiența a apreciat că a oferit informații și argumente mult mai nuanțate. Ce să mai zicem de aplicația care generează fețe plauzibile ale unor persoane care nu există? Dacă accesați de mai multe ori link-ul, apar fețe diferite.Vă rog încercați!
În ultimul timp, a apărut și metoda recompenselor pe baza fotografiilor sau video-urilor contrafăcute (ransomfakes, după modelul ransomware). Este vorba despre hackeri care, pe baza fotografiilor sau înregistrărilor pe care le postăm pe platformele digitale sau la care au acces după ce sparg computerul compun poze sau filmulețe compromitățoare, după care cer recompense pentru ca acestea să nu fie făcute publice.
Twitter a anunțat că este nevoit să șteargă în fiecare lună aproximativ 2 milioane de conturi suspectate de a răspândi informații false. Google folosește programul de Inteligență Artificială TensorFlow pentru a filtra corespondența de tip spam, în creștere amețitoare de la o lună la alta. Un site pretins de fact-checking din Brazilia a fost identificat ca sursă principală de știre false.
Exemplele pot continua pe câteva pagini bune. Aceasta fără a mai lua în calcul știrile semi-false, semi-adevărate, repetițiile obositoare, monoștirile, ne-știrile, interpretările unilaterale și părtinitoare, pozițiile neargumentate, informațiile total rupte din context, indignările facile, stereotipurile, dogmele și prejudecățile prezentate drept „știri”, informații sau chiar cunoaștere.
Avansurile tehnologice în cascadă ne atrag atenția asupra unui aspect relativ simplu de înțeles: nu există soluții rapide pentru un fenomen complex, aflat la intersecția dintre tehnologie, politică și geopolitică. „Cel mai probabil, bătălia cu fake news va fi una de tip șoarecele și pisica, între cei care răspândesc știrile false, pe de o parte, și companiile ale căror platforme sunt exploatate în acest sens, pe de alta”, afirmă Joseph Nye.
Așadar, soluțiile sunt doar în parte tehnologice. Avem de-a face cu un fenomen preponderent de natură tehnologică, numai că ieșirea din impas nu este de natură tehnologică, sau nu doar de natură tehnologică. Există mecanisme tehnologice, iată doar câteva exempe: soluții de tip blockchain pentru a stabili proveniența conținutului digital, soft-uri care fac analiză de rețea, aplicații care identifică, pe baza analizelor stochastice, conturi cel mai probabil false, interacțiuni cel mai probabil non-umane, inteligența artificială pusă la lucru pentru a detecta deepfakes.
Dar, revenim la ce spunea Joseph Nye, e o vânătoare de tip șoarecele și pisica; inventivitatea acționează în ambele sensuri și orice „rezolvare” tehnologică își găsește imediat contra-rezolvarea. Am zâmbit când am citit dorința de Anul Nou a lui Daniel Funke de la Poynter Institute din Statele Unite (pe care l-am avut și la București invitat în cadrul unui workshop despre fake news): „îmi doresc ca, în 2019, industria de fact-checking să nu mai fie atât de acaparată de iluzia soluțiilor tehnologice”. „Tehnosoluționismul” – ethosul contemporan potrivit căruia orice poate fi rezolvat prin apelul la tehnologie – devine de multe ori o piedică în conștientizarea faptului că avem de-a face cu o perioadă de haos informațional, sau de reașezare informațională; o perioadă de ciocniri majore între coloși geopolitici, modele politice și de organizare socială, perspective asupra lumii. Va conta, în final, după cum afirmă tot Joseph Nye în același articol, „care perspectivă va fi cea câștigătoare” („whose story wins”).
În confruntarea cu fake news, dezinformarea 2.0, atacurile informaționale, soluțiile tehnologice trebuie încadrate abordărilor sistemice: cultivarea capitalului social și a încrederii, conștientizarea și articularea intereselor, atașamentul la un set de valori, construirea unui nou tip de solidaritate în jurul intereselor și, în egală măsură, al valorilor. Pentru a supraviețui într-o astfel de perioadă de încleștare, în care alianțele, loialitățile și, în general, tot ceea ce știam din ultimii 30 de ani, sunt atât de fluide, este nevoie de multă, multă nuanță, răbdare, efort, înțelepciune. „Adevărul va izbândi, în cele din urmă, atunci când suntem dispuși să trecem prin chinuri groaznice pentru a-l scoate la suprafață”. Cuvintele rostite de George Washington în 1794 au un aer premonitoriu. Pentru America, pentru lumea transatlantică, pentru lume, în general.
În perioada pe care am petrecut-o în Statele Unite, m-am confruntat cu următorea reacție în momentul în care încercam să răspund unor întrebări sincer interesate despre ce cred eu că se întâmplă în România, în Europa Centrală și de Est: „o, nu, e prea complicat!”. De ce trebuie să știm ce este în Germania pentru a înțelege ce se întâmplă în Polonia? Ce are Tratatul de la Aachen cu turbulențele din Europa Centrală și de Est, de ce ar fi acestea legate și de Brexit, sau de criza euro, sau de zdruncinăturile la adresa relației transatlantice? Cum adică protestul vestelor galbene va influența bătălia pentru viitorul buget al UE?
Da, e prea complicat, nu mai avem răbdare și cel mai ușor este să aplicăm stereotipuri, să citim în fugă și să respingem orice nu se conformează părerilor pe care ni le-am făcut deja. Arma teribilă a fake news-urilor, a dezinformării, o reprezintă stereotipurile, dogmele, și împărțirea în taberele „noi” și „ei”. În momentul în care un conținut confirmă stereotipurile, prejudecățile pe care ni le-am format despre un subiect, devine „al nostru”, devine „adevărat”. Iar în fața acestor mecanisme superficiale de gândire și de interpretare, inteligența artificială, aplicațiile, soft-urile nu au nici o putere.
Înaintea unui meci de hockey, Iulia a întrebat: „whom do we have to hate?”. Dacă punem problema așa, totul define infinit mai ușor, îi urâm întotdeauna pe ceilalți, faptele, adevărul, interpretările, interesele se organizează doar în funcție de acest criteriu. Numai că viața socială, viața într-o comunitate mai mică sau mai mare nu reprezintă un meci de hockey la care mergem sâmbătă seara în vacanța de Crăciun. Și urându-i întotdeauna pe „ceilalți”, să sperăm că ceilalți nu devenim încet-încet chiar „noi”.
17 februarie
Citește și
Cum a ajuns adevărul o ruină a zilelor noastre?
„Am lăsat lumea în derivă”. Numai că o parte a lumii s-a trezit
Cronică de eveniment: Lansarea cărţii „#FakeNews. Noua cursă a înarmării”
