Pădurile, ciocârlia şi bunul Dumnezeu

Articol de Grigore Georgiu

Tema justiţiei şi bătălia împotriva corupţiei ocupă aproape în totalitate agenda relaţiei dintre noi şi Uniunea Europeană. Impresia este că alte probleme interne, grave şi dureroase pentru noi, nu ar avea relevanţă pentru oficialii de la Bruxelles. Sunt fapte neştiute, dar cu efecte teribile, care se petrec pe ascuns, în penumbră. Nici noi nu le vedem decât atunci când dobândesc vizibilitate în media. Din păcate, când ajung în atenţia opiniei publice, ele au produs deja pagube ireversibile în viaţa noastră.

Iată un exemplu-şcoală: masacrul pădurilor. O barbarie fără seamăn, ce se petrece sub ochii noştri de un sfert de secol. Am asistat indiferenţi la distrugerea acestui patrimoniu. Am uitat că suntem răspunzători şi de natura în care ne-a aşezat bunul Dumnezeu. Natura e suportul şi sursa vieţii. Un studiu realizat de Greenpeace afirmă că în România, în fiecare oră, dispar circa 3 hectare de pădure. La noi, tăierile „legale” sunt adevărata problemă. Tăierile ilegale acoperă un procent redus din totalul defrişărilor. Datele statistice te lasă fără grai. În 25 de ani, în complicitate vinovată cu politicienii şi cu autorităţile statului, mafia pădurilor a reuşit să radă efectiv jumătate din suprafaţa împădurită a ţării. Ca să realizaţi în ce situaţie am ajuns, imaginaţi-vă că ţara avea doi plămâni, iar unul a fost extirpat.

Iată o problemă în care Europa nu ne îndeamnă să preluăm soluţiile ei. De ce oare? În multe state europene e interzisă tăierea copacilor, iar la noi munţii întregi sunt defrişaţi în câteva zile, în folosul unor companii europene care operează în periferie „ca-n codru”. Distrugerea sălbatică a pădurilor a inflamat puţin spiritele înainte de a fi adoptat Codul Silvic, în noua variantă. Specialişti spun că nici acest document nu va opri măcelul pădurilor. Am auzit şi opinii că numai bunul Dumnezeu ne poate scăpa de mafia pădurilor. Apelul la divinitate nu e întâmplător. Mi-am amintit că un sociolog român, exasperat de anomaliile care se petreceau în anii tranziţiei, a spus că, pentru a înţelege România, ar trebui inventat un nou capitol al ştiinţelor sociale: „sociologia cazurilor strigătoare la cer”. Sunt fapte stranii, decizii aberante care sfidează logica şi ultragiază simţul dreptăţii umane. În faţa unor absurdităţi flagrante, omul simpu rămâne uimit şi împietrit, exclamând: „Doamne, cum este posibil?” Distrugerea pădurilor întră în categoria cazurilor „strigătoare la cer”. Alte exemple? Dispariţia flotei, vinderea pe nimic a resurselor naturale, cazul Roşia Montană, cazul autostrăzilor, nebunia retrocedărilor.

Ultimul caz strigător la cer despre care am aflat: masacrul ciocârliilor şi al păsărilor cântătoare din Carpaţi şi din Câmpia Română. În restauratele occidentale de lux, ciocârlia a ajuns la mare căutare, iar vânătorii străini au găsit la noi un teren deschis, unde îşi pot etala cruzimea. Este incredibil, dar pasărea care-şi înalţă cântecul spre cer, ca o săgeată miraculoasă, e pe cale de dispariţie din peisajul românesc! Şi aici, asociaţiile civice au tras un semnal de alarmă şi au lansat campania „Opreşte barbaria, salvează ciocârlia”! (http://salveazaciocarlia.ro). Legislaţia românească permite vânarea a peste 600.000 de ciocârlii anual! La care se adaugă prăpădul făcut în afara legii. Un jurnalist spunea că s-a îngrozit de liniştea de mormânt pe care a găsit-o în Munţii Pirinei. De ce? Vânătorii au asasinat în ultimele decenii toate păsările cântătoare de acolo. Şi s-au mutat acum în munţii şi în câmpiile noastre. Romania e una dintre ultimele ţări din UE care mai permite vânătoarea păsărilor cântătoare.

Cine poate opri aceste masacre? ONG-urile? Câteva sute de cetăţeni indignaţi? Poate. Dar statul român unde este? Mai există? Noi speram ca UE să ne dea o mână de ajutor şi în această privinţă. Dar cine ţine în mână securea care face prăpăd în pădurile româneşti?  Nu e o mână „europeană”? În faţa atâtor cazuri strigătoare la cer, ce putem face? Deocamdată, să ne aplecăm frunţile spre pământ, gândidu-ne la ciocârliile ucise şi la copacii doborâţi în timpul în care aţi citit aceste rânduri.

About the Author