Articol de Alexandru Coita
Alegerile regionale din Germania, desfășurate pe 13 martie a.c. în trei state federale, au constituit primul test politic serios al politicii de deschidere promovate de cancelarul Angela Merkel în chestiunea refugiaților. Cele 1,3 milioane de voturi exprimate cu această ocazie au generat o undă de șoc în sistemul politic german, propulsând partidul populist Alternativa pentru Germania (AfD) de la anonimat politic la statutul de jucător redutabil, cu 17 reprezentanți aleși în parlamentele regionale în urma unui scor de 13% în Rhineland – Palatinat, 15% în Baden-Wuerttemberg și 24% în Sachsen Anhalt.
Rezultatul este cu atât mai inedit cu cât nici un partid german nou-înființat nu a reușit o performanță atât de spectaculoasă la un timp atât de scurt de la fondarea sa – nici măcar Verzii, care au furnizat prima surpriză majoră unui spectru politic bipolar, în anii ’80.
Faptul că resurgența dreptei populiste are loc într-un context economic de grație pentru Germania – surplus bugetar de 18 miliarde de euro, creștere economică de 1,7% în 2015 și cea mai mică rată a șomajului înregistrată în ultimul sfert de secol – sugerează mai mult decât o validare a sardonicului adagiu conform căruia nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Succesul AfD, mișcare asumat xenofobă și eurosceptică, poate sugera începutul unui proces de mutație a paradigmei identitare germane, populația acestei țări semnalând astfel că, pentru prima dată în ultimii 70 de ani, este dispusă să abandoneze consensul național bazat pe moderație, pacifism și îmbrățișarea valorilor europene.
În situația în care establishment-ul german este capabil să oprească această tendință, 13 martie ar putea rămâne doar un neliniștitor semnal de alarmă. În caz contrar, o continuare a tendinței de amplificare a fenomenului populist în Germania s-ar putea solda cu consecințe grave asupra Europei.
Catalizatorul succesului AfD l-a constituit, fără dubii, politica Angelei Merkel de a deschide granițele pentru refugiații din Orientul Mijlociu. În doar câteva luni, ospitalitatea față de imigranții din Orientul Mijlociu s-a transformat din motiv de mândrie națională în generator de falii în rândul societăți, falii speculate cu abilitate de noul val populist din politica germană.
Decizia cancelarei Merkel este în egală măsură surprinzătoare și explicabilă. Deși ea constituie o ieșire din caracter a unui lider consacrat prin stilul său pragmatic și precaut, alegerea de a erija Germania în refugiu pentru milioanele de oameni care încearcă să evadeze din hecatomba siriană nu face decât să reafirme un filon moral care a constituit, de-a lungul ultimelor șapte decenii, o temă recurentă a identității germane. În plus, deschiderea față de refugiați constituie o îmbrățișare a oportunității de a transforma Germania din putere economică în exportator de soft power, consacrând în același timp Berlinul în contrapondere la viziunea de fortăreață europeană articulată de lideri central și est europeni precum Viktor Orban sau Jaroslaw Kaczynski.
By Cherubino – Own work, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=27930367
Eșecul pariului Angelei Merkel în chestiunea migrației nu este decât o explicație superficială a succesului populismului în Germania. Statisticile procesului electoral din martie arată că AfD nu numai că a reușit să aducă la urne zeci de mii de noi votanți, dar a convins un număr semnificativ de electorali tradiționali ai CDU, SPD, ca și ai partidului de extremă stângă Die Linke. Baza electorală transpartinică de care se bucură astăzi populiștii germani arată că fenomenul migrației constituie doar declicul unui fenomen crescând de alienare a germanilor față de clasa politică tradițională.
Cauzele profunde ale acestei dinamici se leagă de strategia Angelei Merkel de a abandona doctrina conservatoare a CDU în favoarea unei poziționări care să ocupe centrul spectrului politic prin intermediul unui set de politici pragmatice, precum abandonarea tehnologiei nucleare, introducerea salariului minim sau legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. Aceste măsuri nu numai că au îndepărtat CDU de baza de votanți conservatori, dar au atenuat diferențele dintre stânga și dreapta eșichierului politic, creând electoratului impresia unui bloc transpartinic care îngroapă iluzia pluralismului în favoarea unui statu quo impus de un cartel politic omogen și distant față de nevoile cetățenilor. Rezultatul este că, în 2016, bătălia politică nu se mai desfășoară între stânga și dreapta, ci între centru și extreme.
Ocuparea de către AfD a terenului eliberat de CDU prin retragerea spre centru este un fenomen care poate fi amplificat în viitor de factori economici și securitari. Pe de o parte, adâncirea ecartului dintre nordul și sudul continentului poate crea spațiu fertil pentru specularea nemulțumirii populației față de nevoia de a acoperi din bugetul german disfuncționalitățile unor economii aflate în impas structural. În același timp, posibilitatea unui atac terorist pe teritoriul Germaniei ar putea aduce la rândul său un plus în sondaje AfD, în perspectiva alegerilor generale de la sfârșitul anului 2017.
AfD are deja caracteristicile unei grupări omnibus pentru votanții dezamăgiți și nereprezentați. O creștere a numărului acestora ar putea duce la o tendință periculoasă nu numai pentru Germania, ci și pentru întreaga Europă. Într-un scenariu pesimist, aceasta s-ar putea traduce printr-o mutație a paradigmei identitare a Berlinului, ca reflectare a unei inadecvări crescânde a doctrinei pacifist-liberale îmbrățișate de Germania la noile realități europene și internaționale.
Pericolul unui astfel de scenariu pentru Europa nu trebuie subestimat. În condițiile unei fragilități endemice a Europei în perioada post-criză, Germania este astăzi mai mult decât oricând pilonul principal al proiectului continental. Atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere politic, Berlinul este centrul Europei. Marea coaliție dintre CDU și SPD constituie centrul politic al Germaniei, iar Angela Merkel este nucleul dur al acestui centru. De aceea, o prăbușire a Angelei Merkel și o alterare durabilă a statu quo-ului german ar putea afecta grav perspectivele Europei de a supraviețui în bune condiții complexului de crize care afectează astăzi continentul.
Alexandru Coita este antreprenor și specialist în politică externă și securitate. A fost secretar de stat (tehnocrat) în guvernul Ungureanu și reprezentant al Camerei Deputaților pe lângă Uniunea Europeană.
