Articol de Loredana Radu
„Infodemia” este cuvântul utilizat de Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a descrie asaltul informațiilor false, trunchiate, scoase din context, incorecte despre „coronavirus”. Acest asalt informațional a căpătat proporții greu de imaginat în ultimele zile. Newsfeed-urile paginilor noastre de Facebook sunt pline de postări cu imagini și date apocaliptice, care înfățișează lumea în pragul disperării sau, mai rău, pe punctul de a fi exterminată de un nou virus „mutant”, „extraterestru” sau „creat în laborator” de forțe ostile. Adevărate scenarii hollywoodiene ni se derulează la un simplu scroll down, în timp ce WhatsApp-ul este inundat cu „meme-”uri care fie ironizează, fie pun gaz pe foc, fie oferă „rețete” și „tratamente garantate”. Nu lipsesc interpretările pseudo-mistice, fataliste, iar teoriile conspiraționiste au mai câștigat o temă mare de așa-zisă „dezbatere”. Toate aceste manevre și-au atins scopul: atenția noastră este acaparată de coronavirus și începem să ne comportăm ca atare. Panica insuflată prin social media ajunge să aibă consecințe cât se poate de reale, ne orientează gândurile și acțiunile cotidiene.
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Desigur că epidemia COVID-19 este un subiect cât se poate de serios și trebuie gestionat cu multă responsabilitate. Tocmai pentru că este un subiect serios, este foarte important să știm de unde să ne culegem informațiile și, mai ales, cum să ne ferim de aceste atacuri informaționale care devin mai agresive pe zi ce trece. Iată aici un articol foarte recent despre cum ne putem informa corect. Pe scurt, instituțiile abilitate sunt singurele ce pot oferi cele mai corecte informații despre progresul epidemiei. Vă invit să accesați cu încredere paginile web ale Organizației Mondiale a Sănătății, European Centre for Disease Prevention and Control, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății.
În ceea ce privește informarea sau, mai bine zis, dezinformarea și efectele sale, cred că fenomenul la care asistăm trebuie cântărit în context. Este posibil ca infodemia să fie o „cheie de control” pentru efectele războiului informațional și noi să fi asistat la multiple „infodemii” în ultimii ani. Cu siguranță, în momentul de față, efectele acestei dezinformări în masă sunt mai îngroșate, mai ușor de recunoscut, pentru că este vorba despre un subiect vital, cu multe ramificații și cu un impact geografic considerabil. Potrivit ultimelor date publicate de European Centre for Disease Prevention and Control, în prezent (28 februarie 2020) există 83.396 de cazuri confirmate pe 5 continente, din care 2858 de persoane decedate (deci, aprox. 3,4%). Cifrele vorbesc de la sine, sunt percutante.
Probabil că numai după ce ați văzut aceste date, vi s-a activat în mod automat un sentiment de disconfort sau chiar de teamă. Tocmai pe emergența acestor emoții negative se bazează artizanii acestor campanii de dezinformare. Studii recente relevă că suntem mult mai înclinați să facem share la informații care ne trezesc emoții puternice negative (furie, teamă, panică, groază, nemulțumire etc.). Facem share nu atât pentru a disemina informații pe care le-am considera credibile sau utile, ci pentru a le semnala celor din jur că suntem preocupați de subiect, pentru a ne marca apartenența la comunitatea celor „în temă” sau „pe subiect”, la grupul celor „inițiați” – dacă vreți.
Alte cercetări ne mai oferă câteva indicii interesante care ne vor ajuta să ne cunoaștem mai bine în contextul informațional actual. Noi, ca ființe sociale iubitoare de confort, căutăm compania – virtuală sau reală – a celor care ne împărtășesc opiniile, gândurile, valorile. Este mai simplu și mai reconfortant să comunicăm cu cei care deja sunt „din același film” cu noi, nu este așa? Nu suntem fanii antagonismelor; devine obositor să contra-argumentezi. Această înclinație naturală ne predispune la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate drept confirmation bias – adică tendința noastră de a identifica și interioriza doar acele informații, date, fapte care ne pot confirma opiniile și credințele noastre inițiale. Practic, ajungem să facem parte dintr-un cerc vicios, care vehiculează mai mult sau mai puțin aceleași informații și împărtășesc aceleași idei. Cu alte cuvinte, ne închidem în niște „camere de izolare informațională” sau echo-chambers, unde avem acces doar la acele bucăți de realitate care ne convin, care nu ne pun sub semnul întrebării propriile idei, întărite prin valuri succesive de „dovezi” vehiculate doar în interiorul acestor „celule”. Tocmai pentru că suntem iubitori de confort, nu ne împăcăm ușor cu gândul că am putea greși. Erorile, riscurile, omisiunile reprezintă surse de stres pentru noi. Atunci, tindem să-i considerăm pe ceilalți – cunoscuți, colegi, actori din spațiul public care nu comunică în asentimentul nostru – victime sigure ale manipulării și falsurilor care circulă prin platformele online. Un exercițiu de introspecție ar fi oportun și ne-ar scuti de mult zbucium. Oricine poate greși, oricine poate rata o informație, însă este important să pornim de la ideea că nimeni nu este scutit de riscul de a deveni o victimă a războiului informațional.
Aceste mecanisme psihologice sunt mult exploatate în noul context informațional. Cu ajutorul noilor tehnologii, cu utilizarea extensivă și – îndrăznesc să spun, abuzivă – a inteligenței artificiale și a algoritmilor, multiplicarea dezinformării devine, practic, nelimitată. Asistăm la ceea ce profesorul Elam de la Columbia Institute for Tele Information a numit „demonetizarea informațiilor hard”[1] – prin hard înțelegându-se informații și date obiective, factuale, puțin permeabile la intepretări. Repetarea unor falsuri în spaţiul public, repetarea până la saturaţie prinde şi, chiar dacă nu convinge, creează un tip de confuzie – terenul social şi psihologic pentru orice manipulare. În cuvintele lui Joseph Nye Jr, autorul formulei celebre „soft power”: ”Information is not scarce but attention is, and attention depends on credibility”[2] (Nye, 2015) Iar atenția este manevrată cu mult mai multă ușurință în spațiul online din cauza conectării noastre permanente la Internet. Virusul acesta comunicațional vine pe un teren fertil, pentru că noi, utilizatorii, nu am avut timp să ne formăm un răspuns imunitar potrivit. Infodemia este ca un Cal Troian, care ne intră în suflete din prea multă grijă și preocupare – de multe ori, din dorința de a ajuta, de a fi recunoscut ca un membru valoros al comunității, al grupului nostru – urmând să genereze un tumult interior greu de oprit. Tumult care este contagios prin mecanismele de diseminare facilă a informațiilor online.
Măsuri? Soluții? Nu pot fi de acord că victima are partea ei de vină. Nu utilizatorul trebuie învinovățit, ci organizațiile și indivizii care manevrează aceste infodemii din motive ideologice, politice și/dau financiare. Utilizatorul nu poate face decât să se îndrepte spre sursele credibile, instituționale. Însă cum rămâne cu manipularea emoțiilor și a predispozițiilor noastre cu ajutorul noilor tehnologii? Acesta este un teren minat – pentru că informațiile vin peste noi, nu ne putem izola complet. Este ca și cum am pune un cetățean obișnuit într-o înfruntare directă cu un robot ultra-performant, care poate analiza, anticipa și ghida reacțiile oponentului său. Cred că veți de acord cu mine că este o luptă pierdută înainte de a fi început. Organizația Națiunilor Unite a propus recent crearea unui „social media council”, care să ghideze politicile și strategiile statelor în sfera new media. Pentru că nevoia pentru astfel de politici, strategii, legi – a devenit imperativă. Știu, se discută mult despre pericolele asociate cenzurii și evident că totul trebuie analizat cu atenție de echipe multi-disciplinare formate din experți în comunicare, reprezentanți ai mass-media, juriști, psihologi, specialiști în noile tehnologii. Cenzura răpește din drepturi și libertăți, în timp ce o reglementare corectă ar putea veghea la respectarea acestor drepturi și libertăți. Parlamentul European chiar a propus în mai 2019 ca tot inteligența arficială să fie cea care contribuie la reglementarea spațiului virtual, însă cu ghidaj și filtre umane[3]. Se pune problema unor modele hibride, care să combine raționamentul uman cu inteligența artificală (machine-learning judgements). Însă și aici sunt mai multe pericole și constrângeri, pe care le voi aborda într-un articol viitor. Este un început, însă nu de începuturi avem noi nevoie acum, ci de acțiuni concrete. Prin urmare, o accelerare a acestor inițiative este vitală pentru a opri infodemia.
Mă întorc cu gândul la acele date teribile prezentate puțin mai sus – 83.396 de cazuri confirmate pe 5 continente, din care 2858 de persoane decedate (adică aprox. 3,4%) din cauza COVID-19. Câți dintre noi știm că două state africane – Congo și Uganda – se confruntă cu cea mai mare epidemie de Ebola din ultimii ani – epidemie care în prezent numără 3311 de cazuri, din care 2254 de persoane decedate. Da, da, ați înțeles bine – o mortalitate de aproape 70% – în cazul unei epidemii generate de un virus foarte agresiv pentru care nu a existat vaccin până în decembrie 2019[4]. Poate că aceasă informație ne va mobiliza să ieșim timid din camerele noastre de izolare informațională și să privim lucrurile mai în ansamblu sau, cel puțin, mai nuanțat. Vă mărturisesc, pe mine mă ajută cu siguranță!
[1]Noam, E. (2001) Will the Internet Be Bad for Democracy?, Columbia Institute for Tele Information, New York, http://www.citi.columbia.edu/elinoam/articles/int_bad_dem.htm
[2] Nye, J. (2015). Is the American Century Over? SUA: Polity Press.
[3] https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2019/624279/EPRS_STU(2019)624279_EN.pdf
[4] https://www.ecdc.europa.eu/en/ebola-virus-disease-outbreak-democratic-republic-congo-ongoing
