Articol de Sergiu Gherghina, Sorina Soare și Sergiu Mișcoiu
Alegerile legislative naționale din ultimii ani în multe țări europene, precum și cele mai recente alegeri pentru Parlamentul European (PE) au reflectat ascensiunea unor actori politici care se opun ideii de Uniune Europeană (UE) și valorilor promovate de aceasta. Deși vizibilitatea discursului lor coincide cu ceea ce mass-media a denumit, în mod general, „criza refugiaților”, fenomenul nu este nou și, de mai bine de trei decenii, studiile de specialitate și observațiile jurnalistice identifică în aproape toate statele membre ale UE existența unor astfel de poziții critice. Genul eterogen de partide, mișcări sau lideri asociat unui discurs eurosceptic este departe de a fi un element periferic cu vizibilitate temporară. Într-un studiu recent pe care l-am realizat sub egida Insttitutului European din România, am analizat afinitățile dintre elementele argumentative eurosceptice și extremiste (oferta partidelor) și preferințele cetățenilor (cererea publică) la nivel european și național. Rândurile de mai jos reprezintă o sinteză a acestei analize.
Termenul de euroscepticism nu beneficiază de o definiție consensuală în literatura de specialitate, fiind adesea încadrat în grupul conceptelor eluzive și contestabile. Clasificările sau tipologiile propuse de literatura de specialitate nu sunt aplicate în mod uniform și integrează în același grup partide politice (de guvern sau în opoziție, de tip mainstream sau periferice), mișcări sau asociații, dar și atitudini și comportamente individuale. Conceptul este utilizat pentru a caracteriza partide situate de literatură la extremele continuum-lui dreapta/stânga; regăsim astfel partide precum Syriza în Grecia (extrema stângă), dar și Partidul Popular Danez (extrema dreaptă). Elemente eurosceptice sunt identificate însă și în cazul unor partide mainstream precum Conservatorii britanici, Fidesz în Ungaria sau Partidul Civic Democrat în Republica Cehă. Nu există o familie ideologică omogenă și nu putem identifica o opoziție binară bine definită: poziții în favoarea UE vs. poziții contrarii. La baza discursurilor eurosceptice regăsim adesea un spectru argumentativ amplu care nu se reduce la refuzul integrării europene. Dificultăți conceptuale similare există și în ceea ce privește extremismul, însă, spre deosebire de euroscepticism, acesta este asociat unor forme de opoziție violentă și virulentă față de status quo-ul democratic.
Definirea UE prin prisma unei identități culturale comune, bazată pe moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei se regăsește în centrul discursurilor utilizate de numeroase partide și formațiuni politice extremiste. Apărarea identității europene este echivalată cu apărarea identității naționale și a laicității; pe acest fundal apar adesea teorii conspiraționiste care asociază imigranții cu un virus programat să distruge identitățile naționale și să faciliteze supunerea față de interese străine. Din punct de vedere social-economic, critica modelului european se deplasează de la argumentele care denunțau sistemul consensual-corporativist bazat pe compromisul social-democrat din anii ’80 și ’90, către o critică a derivelor liberale cauzate de capitularea în fața marilor interese economice. Câteva elemente sporesc popularitatea si succesul electoral al unor astfel de actori. În paralel cu lipsa de încredere și satisfacție politică, în perioadele de criză apar sentimente de excludere a tot ceea ce este perceput ca o amenințare pentru comunitatea de referință. Studii recente au identificat în atitudinea față de imigrație principala motivație la baza votului pentru partide extremiste. Prevalența valorilor de tip autoritar este, la rândul său, considerată un indicator important în dinamica votului pentru aceste partide. Pe scurt, dezmembrarea frontierelor, creșterea numărului de imigranți, multiplicarea diferențelor culturale sau religioase, criza sistemului tradițional de protecție socială sunt o parte din elementele folosite de retorica eurosceptică. Acestora li se adaugă aspecte tehnice precum efectele dezechilibrului accentuat între statele puternice din punct de vedere economic și/sau demografic și statele sărace sau mici. Argumentele se referă și la critici legate de responsabilitatea și legitimitatea limitată a instituțiilor europene, în special ale Comisiei Europene sau Consiliului UE. O analiză a partidelor politice cu discurs eurosceptic și accente extremiste din PE după alegerile din mai 2014 permite ilustrarea unor asemănări discursive importante. Unul dintre principalele puncte de convergență este discursul anti-establishment. Cu mici excepții, naționalismul este un alt element ideologic de bază. Extremele populiste sunt identificabile prin stilul retoric, limbajul direct și simplu și structura argumentativă maniheistă. În România, echivalarea integrării UE cu obiectivul prioritar al politicii externe de-a lungul perioadei postcomuniste a uniformizat pozițiile politice ale partidelor și, astfel, a redus dimensiunea discursului eurosceptic autohton.
Atitudinile critice ale cetățenilor din statele membre față de UE și instituțiile sale sunt cele care favorizează popularitatea partidelor eurosceptice și extremiste. Analiza datelor de la nivel individual din două sondaje de opinie publică (Eurobarometru din 2013 și 2014) indică un grad mare de nemulțumire la nivelul celor mai multe state membre. Majoritatea cetățenilor europeni este critică sau foarte critică la adresa UE. De asemenea, procentele celor nemulțumiți sunt foarte mari atunci când este vorba despre direcția în care se îndreaptă UE și susținerea față de UE în ansamblu sau față de instituțile sale. În particular, cetățenii din țările cu probleme financiare majore (de exemplu, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania) sunt foarte critici la adresa UE.
Numeroasele obstacole apărute în procesul de construcție europeană, prevalența intereselor naționale în fața celor comune europene, ineficiența instituțiilor UE în abordarea unor probleme economice sau sociale stringente au permis sporirea nemulțumirilor populației față de dezvoltările de pe plan european. În acest context, partidele eurosceptice și extremiste, care au apărut deseori într-o zonă de marginalitate politică, au avut posibilitatea să exploateze aceste nemulțumiri și să schițeze mesaje eurosceptice din ce în ce mai elaborate și substanțiale. Mesajele eurosceptice și extremiste prezente din ce în ce mai mult pe scena politică europeană vin în întâmpinarea unei cereri existente la nivelul populației. Critica și lipsa de încredere a cetățenilor față de ideile, valorile și instituțiile europene a evoluat în timp și sunt alimentate de acest gen de partide. Limitarea și prevenirea extinderii unor astfel de atitudini în rândurile cetățenilor europeni pot stopa ascensiunea actorilor politici eurosceptici și/sau extremiști. La nivel european au existat câteva abordări pentru combaterea euroscepticismului încă de la jumătatea anilor ’70. Campaniile de promovare și, în general, strategia de prezentare și comunicare a UE au plecat, de la bun început, de la premisa că cetățenii europeni trebuie convinși de raționalitatea procesului de integrare, fiind ignorate sau chiar intenționat reprimate componentele pasionale și emoționale ale unui posibil atașament european. Odată cu sporirea graduală a componentelor emoționale, astfel de mesaje au devenit, în ultimii ani, ineficiente. Capacitatea UE de a implementa politici prin care să facă față provocărilor contemporane este cea care îi poate convinge pe cetățeni de contrariul celor afirmate de partidele eurosceptice. Însă implementarea și efectele unor astfel de politici – odată stabilite – sunt pe termen mediu și lung.
Sergiu Gherghina este lector universitar la Departamentul de Științe Politice, Universitatea Goethe din Frankfurt. A obținut titlul de doctor în Științe Politice la Universitatea Leiden. Interesele sale de cercetare sunt partidele politice din Europa Centrală și de Est, comportamentul legislativ și electoral, democratizarea și utilizarea democrației directe.
Sorina Soare este cercetător la Departamentul de Științe Politice, Universitatea din Florența. S-a specializat în domeniul politicii comparate, cu accent pe zona post-comunistă. Printre interesele ei de cercetare se regasesc partide politice, populismul și procesul de democratizare.
Sergiu Mişcoiu este directorul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Germane din cadrul Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Domeniile sale de interes sunt teoriile constructiviste şi discursive aplicate formării şi funcţionării comunităţilor politice şi, mai ales, emergenţei grupurilor radicale, populiste şi extremiste.
Descarcă de aici „Combaterea euroscepticismului, extremismului/radicalizării şi consolidarea încrederii în valorile europene” (studiul Institutului European din România)!
Citește și acest link!
