Articol de Flavia Durach
Joi, 18 octombrie 2018 a avut loc evenimentul de lansare a volumului „#FakeNews. Noua cursă a înarmării”, de Alina Bârgăoanu. Evenimentul a reprezentat o nouă ocazie de creștere, în spațiul public românesc, a conștientizării fenomenului dezinformării digitale.
Au luat cuvântul: Dan Carbunaru, director Calea Europeană; Andreea Gavrilă, co-fondator Rubrika, Group Creative Director la Kaleidoscope Proximity și blogger, #AlumnusFCRP; Andrei Popa, ilustratorul volumului; Alina Bârgăoanu. A moderat: Bianca Cheregi,. Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
Vă prezentăm mai jos câteva insight-uri desprinse din intervențiile invitaților:
Bianca Cheregi, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA: „Am devorat această carte în trei ore pe ceas. Am descoperit o lume guvernată de algoritmi, metadate, <<lebede negre>>, despoți digitali, Facebook și alți demoni.”
Dan Cărbunaru, director Calea Europeană: „Schema comunicării (canal-receptor-public) este destul de virusată la acest moment. Tehnologiile care ar trebui să ne ajute să ne conectăm în mod real ard multe etape ale verificărilor pe care cu toții ar trebui să le intuim, și apare senzația ciudată că emoția domină un mediu rece. […] Întâlnim acest paradox, că toată viața noastră digitală este guvernată de algoritmi, în timp ce suntem din ce în ce mai convinși ca aceasta este o formă de manifestare a libertății de exprimare și de alegere.”
Andreea Gavrilă, co-fondator Rubrika: „Dacă ne gândim la contextul actual și la pozițiile anumitor teoreticieni, cred că ne confruntăm cu o nouă formă de umanitate, homo digitalis, iar acest aspect se explică, poate, prin faptul că ne dorim foarte mult să facem parte dintr-o comunitate. Tocmai de aceea are Facebook atât de mult succes: oamenii își doresc să aparțină unui grup, sau unei ideologii la care să raporteze propriul sistem de valori. […] Într-adevăr, asistăm la o eră a post-adevărului, în care avem de-aface cu două aspecte foarte importante: dezindividualizarea omului și manifestarea prejudecăților sale cognitive. […] Spune-mi din ce bulă ești, ca să-ți spun ce gândești.”
Andrei Popa, cel care a dat o formă vizuală a ideilor din carte, student FCRP: „Ideea de detoxifiere digitală trebuie abordată în primul rând de fiecare utilizator al mediului online. Este o provocare grea, dar conștientizarea și controlarea informațiilor din jurul nostru poate duce la propagarea fenomenului.”
Alina Bârgăoanu, autoarea: „Am scris această carte cu foarte multă pasiune. Argumentul din deschiderea cărții este o incursiune în lumea digitală, așa cum am trăit eu revoluția digitală, de la momentul în care ascultam muzică la pickup, până la uluitoarea ascensiune a telefonului mobil, care are o capacitate de înmagazinare cât avea computerul aflat la bordul navetei spațiale Apollo. […] Am încercat să scriu într-o manieră cât mai accesibilă despre subiecte extrem de grave. […] Mi-ar plăcea ca această carte să provoace măcar o șoaptă, măcar un ridicat din umeri sau din sprânceană: ce se întâmplă cu noi, cu datele și cu emoțiile noastre?”
Volumul este disponibil aici.