Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Ştim, de pildă, că, astăzi, centrul de greutate al lumii se mută spre est, în Asia; ştim că, în cel mult un deceniu, China va deveni prima putere economică a lumii; ştim, de asemenea, că Asia se va afirma drept zona cea mai dinamică a globului, că lumea emergentă al cărei centru de greutate se află tot în Asia, a „tras lumea dezvoltată de pe marginea prăpastiei”, ca să folosim expresia Christinei Lagarde, dar noi continuăm să relatăm, să analizăm cu predilecţie probleme de pe alte meridiane, cele care ni se par nouă importante. A privi mai atent spre acea zonă dinamică este un alt fel de a pregăti viitorul.
Puţină lume a remarcat o mare absenţă la forumul „One Belt, One Road” desfăşurat la Beijing cu aproximativ două luni în urmă. Au participat peste o sută de delegaţii, dar India, marele vecin al Chinei, a preferat să rămână acasă. Şi mai puţină lume a căutat să pătrundă sensurile adânci ale acestui gest, care nu a fost în nici un fel întâmplător. Poziţia Indiei este motivată de un argument strategic: construcţia unui coridor economic între China şi Pakistan care trece prin „Kaşmirul ocupat de către Pakistan”. Ceea ce se adaugă altor iniţiative chineze, cum ar fi modernizarea unor porturi din Pakistan sau Sri Lanka, care au făcut ca India să „se simtă înconjurată”. Este un contencios de moment? Suntem în prezenţa unui conflict hrănit de cauze de durată, de cauze geopolitice. Să nu uităm, India a fost membru fondator al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, banca special înfiinţată pentru finanţarea proiectului „One Belt, One Road”(varianta modernă a ceea ce numim „Drumul mătăsii”). Între timp, India a realizat că este posibil ca Beijingul să creeze un adevărat sistem de dependenţă a economiilor asiatice de economia chineză: „toate drumurile duc la… Beijing”. Mai mult, ar putea fi un prim pas, foarte important, de construire a unei noi ordini internaţionale centrate pa Asia de est, mai precis pe Beijing.
În plan economic, între cei doi giganţi ai Asiei se profilează un tip de disensiune, de abordare diferită, dacă nu de tensiune. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. Relaţiile bilaterale sunt bune (comerţul bilateral a crescut de la 3 miliarde de dolari în 2000 la 73 miliarde anul trecut). Când vorbim despre un proiect de o asemenea anvergură, cum este „One Belt, One Road”, dimensiunea economică este pur şi simplu înghiţită de cea strategică. India nu a reacţionat la problema economică propriu-zisă, ci la conotaţia sa strategică. China foloseşte un proiect economic pentru a se afirma, în mod silenţios, desigur, ca o putere de prim-plan a lumii de astăzi. Proces cu care India nu poate fi de acord. De îndată ce Beijingul îşi construieşte instrumente pentru un posibil rol internaţional mult mai important, Delhi reacţionează. Pentru că, implicit, aceasta înseamnă o diminuare a rolului Indiei, celălalt colos asiatic. Se prefigurează, astfel, marea cursă a secolului în care trăim, cursa dintre cele mai populate ţări ale lumii, dintre primele două puteri emergente ale secolului XXI.
Între timp, un eveniment la fel de important a avut loc: pe 9 iunie, la reuniunea de la Stana (Kazakhstan) a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, India şi Pakistanul au devenit membri cu drepturi depline ai respectivei structuri. În felul acesta, OSC cuprinde un număr de 8 membri (China, Rusia, Kazakhstan, Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, India şi Pakistan), care, împreună, deţin ¾ din suprafaţa Asiei. Grupul are atât obiective economice, cât şi de securitate. Din orice unghi am privi lucrurile, avem de-a face cu un succes diplomatic al Beijingului. Interesul major al Chinei este să nu împingă relaţia cu Delhi pe o pantă a adversităţii. Mai ales că, în contextual încordării situaţiei din Marea Chinei de Sud, există un interes mai larg ca India să fie „adusă”, „trasă” înspre Pacific pentru a putea opune Beijingului o putere de talie asemănătoare. În orice caz, nu există o formulă mai bună de a crea probleme ascensiunii Chinei decât tensionarea relaţiilor cu puterea din Oceanul Indian.
Pentru a putea aprecia importanţa temei pe care o discutăm, va trebui să privim în viitor. Trăim pe plan internaţional un dublu bipolarism: unul economic, reprezentat de SUA şi China, altul militar, întruchipat de SUA şi Rusia. În jurul anilor 2030, adică, din punct de vedere istoric, mâine, India va deveni a treia putere economică a lumii. Pe podium vor fi China, SUA şi India, toate la mare distanţă de următorii competitori. Din punct de vedere politic, existenţa a ceea ce numim „troică” este un semn de instabilitate: doi membri se pot coaliza în contra celui de-al treilea. Pe lângă puterea proprie, din ce în ce mai mare, India va beneficia şi de o putere de împrumut: ea va putea alege între cele două superputeri. Ce opţiune va face Delhi? Greu de spus. Ceea ce putem afirma este că orice opţiune strategică se construieşte în trepte: iată importanţa “mişcărilor” pe care le face India astăzi.
Mai putem adăuga forţa în ascensiune a subcontinentului indian. Anul trecut, India a primit cele mai multe investiţii străine din lume, devansând China şi SUA. A consemnat cel mai mare ritm de creştere economică (7,9%), devansând, iarăşi, Beijingul. Este ţara cea mai tânără dintre puterile semnificative ale lumii: mai mult de un sfert din populaţia care se va adăuga pieţei globale a forţei de muncă în următorul deceniu va proveni din această ţară. India va continua să fie o ţară a contrastelor (cea mai săracă ţară din grupul celor 20 de ţări cele mai dezvoltate ale lumii, va continua să aibă un segment important din tineri încă necuprinşi în reţeaua şcolară, dar a făcut salturi uriaşe în privinţa dezvoltării reţelei şcolare, chiar a specializării sale pe domenii de mare viitor, cum ar fi informatica), dar ascensiunea ei este incontestabilă. Ambii coloşi asiatici fac eforturi considerabile pentru a-şi moderniza puterea militară. Bugetul militar al Chinei, al doilea din lume, a crescut cu un ritm anual de 13,8% în ultimii 15 ani, iar India a înlocuit China ca importatorul de arme cel mai mare din lume.
Îndeobşte, privim la cursa dintre nr. 1 şi nr. 2 în competiţia mondială. De data aceasta, va trebui să ne uităm atent şi la potenţialul nr. 3, la India. Care va hotărî multe în lumea de mâine. Nu doar prin greutatea economică proprie, ci şi prin opţiunea strategică pe care o va face. De aceea, relaţia cu India va reprezenta o prioritate de prim plan atât pentru Washington, cât şi pentru Beijing. Cine va reuşi?
Citește și Proiectul secolului. Pasul decisiv în ridicarea paşnică a Chinei
