Ce va decide Berlinul?

Articol de Paul Dobrescu

 

Nu, nu este vorba despre poziţia Berlinului privind mărimea şi distribuţia fondurilor de reconstrucţie europeană în perioada post-Covid – Temă care stă pe multe buze în momentul de faţă. Şi va mai sta săptămâni bune… Ci despre poziţia Germaniei într-o problemă de o magnitudine similară. Ba, am spune, cu nişte complicaţii suplimentare.

Săptămâna trecută, Marea Britanie a anunţat  că „a exclus” firma chineză Huawei de la construirea infrastructurii sale de reţele 5G. Argumentul de fond: raţiuni de securitate. Fiind vorba despre un domeniu special, este mai greu să ne pronunţăm. Un singur lucru putem afirma: aceste probleme ar putea să se ridice cu o acuitate asemănătoare şi pentru celelalte state europene membre NATO. De aceea, decizia Londrei pune o problemă de mare sensibilitate în capitalele vest-europene. Mai ales că Parisul, Berlinul, Roma, chiar dacă nu au comunicat o poziţie definitivă, au fost mai curând favorabile colaborării cu compania Huawei.

Toate răspunsurile occidentale vor fi importante. Între ele se distinge cel al Germaniei. De ce? Sunt câteva argumente de context, dar care au o greutate specială. Primul ar fi relaţia mai „rece” dintre Berlin şi Washington, concomitent cu „încălzirea” vizibilă a relaţiei cu Beijingul. Dintre toate ţările europene, Germania are cel mai mare export în China. De asemenea, Germania este a patra ţară a lumii, ca prezenţă economică pe imensa piaţă chineză.

Apoi, foarte importante sunt poziţiile anterioare ale statului german faţă de compania chineză. De la declaraţia lui Peter Altmaier, ministrul industriei, făcută chiar la Congresul Uniunii Creştin Democrate – „Nu mă tem de China” – până la poziţia mai mult decât explicită a cancelarului la Reuniunea de anul acesta de la Davos: „Diversificarea este crucială în asigurarea securităţii unei ţări când este vorba despre instalarea tehnologiei 5G, iar a elimina cu totul un producător este contraproductiv”.

Miezul strategic al unei viitoare decizii se situează pe teren economic şi tehnologic. Ce se pierde şi ce se câştigă acceptând sau respingând firma chineză? Oferim câteva date şi invităm cititorul să-şi formuleze propria opinie.

Mai întâi, ce sunt reţelele 5G şi care va fi impactul construirii lor?  Ele deschid perspective pentru numeroase aplicaţii în diverse ramuri, de la industrie şi transporturi la sănătate, comerţ, pentru o conectivitate inteligentă între aceste domenii şi pentru circulaţia rapidă a datelor care să facă posibile decizii rapide şi integratoare. Din punct de vedere strict economic, noile reţele creează o piaţă de „trilioane de dolari”; mai important pare a fi faptul că ele reprezintă „noua infrastructură” care permite integrarea economiei reale cu evoluţiile Inteligenţei Artificiale, înfăptuirea noii modernizări cerute de era digitală. Tehnologia de generaţia a cincea este vitală pentru a crea „fabrici în întregime automate”. În momentul de faţă, China investeşte enorm în acest domeniu, în dorinţa de a fi cu un pas înainte şi a crea un gen de dependenţă faţă de propria producţie de componente, aşa cum s-au întâmplat lucrurile cu dependența de aparate medicale chineze în timpul pandemiei.

Care ar fi, astăzi, tabloul producătorilor de reţele 5G? Potrivit analizelor de specialitate, Huawei conduce detaşat. Urmează cele două producătoare europene, Nokia şi Ericsson, după care, la o distanţă considerabilă, se situează firma sud-coreeană Samsung. Este o diferenţă clară de capacitate şi performanţă dintre principalii producători. După ce remarca faptul că „produsele oferite de Nokia şi Ericsson sunt cu 30 de procente mai scumpe şi cu 20 de procente mai puţin performante”, Nouriel Roubini dezvoltă o constatare instructivă pentru tema de faţă: „Dacă o ţară decide să refuze Huawei în procesul de extindere a reţelelor 5G, chiar dacă are raţiuni de securitate profunde, preţurile oricăror produse finale, de la serviciile 5G la toaster şi cuptorul cu microunde, care folosesc cip-uri 5G, vor creşte automat”. Ca să nu mai vorbim de faptul că, recent, s-a descoperit că ambele producătoare europene au importante participaţii chineze.

Semnificaţia pe termen lung a deciziei care urmează să se ia este de ordin strategic. Ea priveşte viteza cu care ţările înţeleg să modernizeze propriile reţelele de telecomunicaţii. Vor putea noii furnizori de componente să asigure o calitate echivalentă cu cea oferită de Huawei? Calitatea componentelor achiziţionate va decide „trenul digital” în care urmează să se urce diversele state: unul de mare viteză sau unul care riscă să întârzie la întânirea cu istoria. Ce va decide Berlinul?


Imagine via Wikimedia Commons: Sediul Huawei în Düsseldorf, Germania

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).