Catalonia – încã o crizã pe agenda europeanã

poza-catalan

Articol de Dan Luca

Anticipam încã din luna iulie 2017: „Catalonia pare determinatã sã își obţinã independenţa, iar referendumul din 1 octombrie 2017 stârnește deja reacţii virulente la Madrid”. Ceea ce se întâmplã acum la Barcelona nu e ceva spontan, chiar dacã pare o revoluţie de eliberare. În 1999, în calitate de lider al studenţilor europeni, am avut o întrevedere cu oficiali catalani. Am fost primiţi de președintele regiunii cu mesajul: „Bine aţi venit la Barcelona, capitala Cataloniei. Catalonia se învecineazã la nord cu Franţa, iar la sud cu Spania…”. Reprezentanţa regionalã a Cataloniei în Bruxelles-ul european depãșește cu mult structurile similare ale altor regiuni din UE, iar catalanii s-au declarat mai mult europeni decât spanioli…

Criza catalanã are repercursiuni enorme asupra actualului stadiu al reformei Uniunii Europene. Dacã prin mesajele lui Juncker și Macron, Europa a fãcut doi pași înainte, cu siguranţã cã referendumul catalan intrã în categoria pasului european înapoi. Avem un guvern spaniol blocat și fãrã soluţii, statele europene nu prea știu ce sã zicã mai mult decât clasica „chemare la dialog”.

Uniunea Europeanã dã mesaje neclare, chiar din aceeași instituţie. De la Juncker care „respecta votul DA” în septembrie, la Comisia Europeanã – deci tot Juncker – care explicã clar cã „referendumul este ilegal”.

Ce va urma? Cu siguranţã Catalonia va forţa independenţa. Acum ori niciodatã… Uniunea Europeanã va încremeni din nou, fiindcã e aproape imposibil de a avea idei practice pe aceasta crizã. Nici mãcar predictibila demisie a premierului Mariano Rajoy, fãrã prea mare suport politic chiar și înaintea crizei, nu va rezolva nimic. Alegerile anticipate din Spania vor aduce și mai multã instabilitate…


Dan LUCA este Senior Director la EURACTIV Bruxelles şi profesor asociat la SNSPA Bucureşti.

About the Author

Dan Luca

Dan Luca este Senior Director la EURACTIV Bruxelles şi profesor asociat la SNSPA Bucureşti.