America first faţă-în-faţă cu Chinese dream
Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
S-a încheiat turneul preşedintelui american, Donald Trump, în cele cinci ţări asiatice (Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam, Filipine). Vizita a fost „fructuoasă”, mai ales că, în cele 13 zile, au avut loc şi două summit-uri. Primul, APEC (Asia Pacific Economic Cooperation), a reunit liderii din 21 de ţări ale căror economii deţin cca 60% din PIB-ul mondial, şi s-a desfăşurat în Vietnam. Al doilea, ASEAN (Association of South Eastern Asian Nations), a avut loc la Manila şi are semnificaţii speciale mai ales prin participarea Indiei şi a altor ţări din sudul Asiei.
Despre rezultatele vizitei în Asia, preşedintele Trump va vorbi miercuri într-o conferinţă de presă la Casa Albă. Şeful executivului american a oferit deja o caracterizare a vizitei: „Am făcut paşi semnificativi înainte în ceea ce priveşte comerţul, mult mai mari decât ceea ce cunoaştem, în afară de cele 300 miliarde de vânzări către diverse companii, inclusiv din China. Avem deficite aproape cu toată lumea. Aceste deficite vor fi reduse cât mai repede şi foarte substanţial”. Este principalul „of” al preşedintelui american, obiectivul căruia i-a fost subsumată întreaga campanie electoral de anul trecut. Era firesc, acum, să fie spus cu voce plină, chiar puţin sfidătoare: v-am spus eu că se poate…
Este foarte semnificativ schimbul de replici indirect care a avut loc între preşedinte şi alţi oficiali americani în preajma vizitei în Vietnam. John McCain, fost candidat la preşedinţie, şi-a exprimat „tristeţea” că preşedintele nu vorbeşte cu relieful necesar despre „drepturile omului” în Vietnam şi în alte ţări asiatice. Problema aceasta a luat forma unei întrebări adresate de un jurnalist direct Preşedintelui. Răspunsul este edificator. „Da, am în vedere acest lucru. Dar voi ridica şi multe alte probleme. Vreau să spun că am o obligaţie – noi anul trecut am pierdut în relaţia cu China de la 350 miliarde dolari la 504 miliarde, depinde cum se calculează şi ce se numără. Şi aceasta numai cu o singură ţară. Sunt hotărât să îndreptăm o asemenea situaţie”. Japonia are şi ea un surplus comercial de 69 miliarde de dolari în relaţia cu America. Coreea de Sud, de alte câteva zeci de miliarde. Să judece oricine, care este – sau ar trebui să fie – prioritatea discuţiilor din cadrul vizitelor bilaterale sau al întâlnirilor multilaterale la care a participat şeful executivului american.
Cu Vietnamul este o relaţie mult mai complexă; în unele privinţe, chiar mai gingaşă. Într-adevăr, multe rapoarte şi organizaţii internaţionale semnalează încălcări ale drepturilor omului de către Hanoi. Dar această ţară urmează să cumpere o cantitate impresionantă de armament de la America. Pe de altă parte, Vietnamul reprezintă „ghimpele geopolitic” din coasta superputerii de la nord, China. Ca atare, ea se va bucura de o încurajare tacită din partea Washington-ului, de o trecere cu vederea a multor sincope în domeniul drepturilor omului, de o evidenţiere a progreselor economice însoţită măcar de un diez (Vietnamul, a spus preşedintele Trump, „a devenit cu adevărat unul dintre marile miracole ale lumii, ceea ce este impresionant indiferent din ce parte a lumii vii şi cine anume eşti”).
Pe agenda discuţiilor bilaterale sau multilaterale a figurat Coreea de Nord. Un tip de consens referitor la descurajarea conducerii acestei ţări a fost remarcat. Este adevărat că şi tonul oficialului american a părăsit nota de duritate excesivă („fire and fury”) şi a intrat pe un făgaş aspru, dar care lasă poarta deschisă negocierilor. Este o evoluţie survenită în urma discuţiilor avute cu vecinii Coreii de Nord. Nimănui nu-i surâde un conflict deschis (Coreii de Sud în nici un caz). Toată lumea este interesată într-o soluţionare treptată, care face apel la mijloace economice. S-ar putea ivi şi consecinţe perverse ale evoluţiilor din peninsula coreeană. Japonia, direct ameninţată de experienţele nucleare nord-coreene, se va baza, neîndoielnic, pe protecţia asigurată de NATO, dar nu este exclus să dezvolte o forţă de reacţie proprie, probabil în înţelegere cu Washington-ul, care să-i asigure un grad suplimentar de siguranţă. În orice caz, preocuparea pentru securitate se va intensifica, iar comerţul cu arme va creşte considerabil în regiune.
Sunt şi rezultate ale vizitei care au conotaţii mai largi, de ordin geopolitic. Primul dintre acestea ar putea fi reprezentat de evoluţia relaţiilor americano-chineze. Excedentul comercial chinez (de cca. 300 miliarde dolari) în relaţia cu Washington-ul nu putea să nu genereze nemulţumiri şi chiar tensiuni. Este remarcabil faptul că Donald Trump nu a mai criticat China pentru această situaţie, ci chiar a lăudat-o pentru că a „valorificat” un context prielnic. Este o schimbare de ton, de optică, inclusiv de viziune, care pot contribui la înseninarea atmosferei din regiune. A existat în timpul vizitei un moment special. Prin intermediul unei înregistrări, nepoata preşedintelui american a recitat câteva poezii într-o mandarină apreciată de Xi Jinping cu A+. Veţi spune: un gest emoţionant! Nu doar. Era de conceput cu 20 de ani în urmă un asemenea gest? Adică nepoţica unui preşedinte american să înveţe mandarina? Gestul acesta, simplu, ne vorbeşte mai mult decât multe volume despre un fapt fundamental: creşterea prestigiului Chinei. Ridicarea uluitor de rapidă a acestei ţări – pentru mulţi neaşteptată – a condus la o puternică afirmare a culturii şi a limbii sale. A cunoaşte, astăzi, mandarina înseamnă a dobândi un atu extrem de important, parte componentă a echipamentului cultural modern. Un atu care, având în vedere evoluţiile care se întrevăd, va deveni şi mai important. Nu avem de-a face doar cu o pildă educaţională, ci, am putea spune, cu una având reale semnificaţii geopolitice: cum ne echipăm copiii pentru ziua de mâine?
A fost trecut cu vederea un fapt plin de învăţăminte: prezenţa la ASEAN a Indiei. De altfel, reuniunea a fost denumită ASEAN – India and East Asia Summit. Două motive ne fac să insistăm asupra acestei prezenţe. India a venit conştientă de greutatea sa geopolitică. Datorită progreselor realizate în ultima vreme (premierul Modi a ţinut să sublinieze că India este cel mai mare recipient global al investiţiilor străine directe, că ţara sa este „integrată global”, că „lumea poate lua notiţe” privind la evoluţia subcontinentului asiatic), dar şi greutăţii sale tradiţionale (regiunea ASEAN împreună cu India numără cam 1,85 miliarde persoane, adică aproximativ o pătrime din populaţia lumii; este adevărat că India, singură, are 1,3 miliarde). Potrivit celor mai importante abordări geopolitice ale evoluţiilor din zonă, soluţia cea mai potrivită pe care americanii o au pentru a contracara influenţa crescândă a Beijing-ului este „aducerea” Indiei, deci a unei ţări de mărimea Chinei, în zona Asia-Pacific. Dacă vreţi, este mesajul ascuns în meniul asiatic. Ne explicăm, astfel, şi de ce, la recentul summit, primul ministru indian a avut două întâlniri cu liderul american, de ce în declaraţiile publice ale preşedintelui Trump formula „Indo-Pacific” a fost cel mai des repetată (ea fiind menită să înlocuiască ceea ce s-a numit Asia-pivot); ne explicăm, mai ales, de ce Modi a declarat că ASEAN reprezintă principala prioritate a politicii externe indiene. Deviza primului ministru Modi „Minimum Government, Maximum Governance” sună foarte bine în urechile occidentale. Ea ar urma să reprezinte o contrapondere ideologică la puseurile etatiste din zonă.
În sfârşit, turneul preşedintelui american a reprezentat un prilej pentru o confruntare deschisă: bilateralism ori multilateralism? Accentul pe care Donald Trump l-a pus pe succesul economic şi comercial al întâlnirilor vrea să releve ceva precis: America first lucrează şi uite câte avantaje aduce. Contrargument: „cei 11” care au rămas după retragerea bruscă a SUA din TPP vor să menţină acordul chiar şi fără partea americană. În acest sens s-au pronunţat Canada, Japonia, Coreea de Sud. Ceea ce ar însemna, implicit, un gen de diminuare a influenţei americane. Summitul APEC a reprodus poziţiile prezente la Davos. Preşedintele Trump a afirmat că nu va tolera „abuzurile comerciale cronice”, că va promova aranjamentele bilaterale, pe când liderul chinez a susţinut că globalizarea este „o tendinţă istorică ireversibilă”, că însuşi comerţul liber trebuie regândit pentru a deveni „mai deschis, mai echilibrat, mai echitabil şi mai avantajos pentru toţi”.
Este limpede, în următoarele decenii, pe întinderea nemăsurată a regiunii Asia-Pacific, se vor afla în competiţie doi vectori istorici: „America first” şi „Chinese dream”…
